„Războiul cârnaților”, dintre Comisia Europeană și Marea Britanie, a cunoscut un acord provizoriu

„Războiul cârnaților”, dintre Comisia Europeană și Marea Britanie, a cunoscut un acord provizoriu

Comisia Europeană şi Marea Britanie au ajuns la un acord temporar în ceea ce presa a numit „războiul cârnaților”. Cele două părți au decis, miercuri, să extindă până în luna octombrie perioada de graţie în disputa acestei neînțelegeri.

Ce presupune această perioadă de grație în „războiul cârnaților”? Decizia luată de Comisia Europeană și Marea Britanie presupune amânarea implementării complete a controalelor și formalităților vamale. Cazul face referire doar la transporturilor de carne refrigerată dinspre Marea Britanie către Irlanda de Nord, prevăzute în protocolul nord-irlandez din acordul Brexit, şi care au provocat între Londra şi Bruxelles disputa cunoscută sub numele de „războiul cârnaţilor”.

Acordul provizoriu survine cererii Londrei, Bruxellesul acceptând de asemenea înlesnirea transportului medicamentelor şi câinilor-ghid dinspre Marea Britanie către Irlanda de Nord, precum şi deplasările şoferilor nord-irlandezi în Irlanda cu documentele de asigurare existente, decizii menite să atenueze tensiunile care s-au amplificat între europeni şi britanici după ce Regatul Unit a părăsit blocul comunitar, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Ce decizii comerciale fuseseră luate în războiul cârnaților

Dispoziţiile comerciale specifice incluse în protocolul nord-irlandez din acordul Brexit au impus controale şi birocraţie în desfăşurarea acestor fluxuri comerciale, până într-acolo încât ameninţă aprovizionarea Irlandei de Nord cu produse din carne din Marea Britanie (în special cârnaţi englezeşti) şi creează, potrivit Londrei, o frontieră de facto în interiorul Regatului Unit, ameninţând integritatea şi suveranitatea acestei ţări.

Conform acestui protocol, pentru evitarea reapariţiei unei frontiere fizice între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, care ar ameninţa acordul de pace din Vinerea Mare semnat în 1998, controalele vamale au fost deplasate în porturile nord-irlandeze, controale ce se aplică şi pentru mărfurile venite din Marea Britanie. Irlanda de Nord rămâne astfel atât în teritoriul vamal britanic, cât şi în piaţa unică europeană, situaţie care în practică a perturbat comerţul dintre Marea Britanie şi Irlanda de Nord.

Comisia Europeană și Marea Britanie aplică o perioadă de grație

Protocolul prevede o perioadă de graţie privind controalele vamale asupra „produselor din carne refrigerată” până la 1 iulie 2021, dată după care, în lipsa acordului anunţat miercuri, nu ar mai fi posibile livrările de cârnaţi englezeşti refrigeraţi şi de carne congelată dinspre Marea Britanie către Irlanda de Nord, ca urmare a unei interdicţii a UE privind importurile de astfel de produse din ţările terţe, în rândul cărora a intrat şi Regatul Unit după Brexit.

Totuşi, înţelegerea de miercuri doar amână soluţionarea acestei probleme, divergenţele dintre cele două părţi persistând. În timp ce Londra cere revizuirea protocolului nord-irlandez pentru eliminarea obstacolelor ce împiedică transportul respectivelor produse, Bruxellesul consideră că la finalul perioadei de graţie acum prelungite supermarketurile nord-irlandeze ar trebui să-şi stabilească surse alternative de aprovizionare sau că Marea Britanie ar trebui să accepte propunerile europene de a-şi alinia standardele de siguranţă alimentară la cele ale UE.

Ne puteți urmări și pe Google News