Război în Ucraina, ziua 774. Ucrainenii au rămas fără muniție. Rusia are „drum liber”
- Emma Cristescu
- 7 aprilie 2024, 06:25
Război în Ucraina, ziua 774. Rusia a ajuns acum „prădătorul alfa de pe câmpul de luptă” pentru că Ucraina nu are muniție, a declarat un veteran american care luptă alături de armata Kievului. El a spus că soldații ucraineni încep ziua fără niciun cartuș.
Veteranul american, numit „Jackie”, se află în Ucraina din 2022. Luptă în Brigada a treia de asalt și spune că lipsa muniției s-a agravat de la blocarea ajutorului SUA și a oferit Rusiei un avantaj profund. Jackie a declarat că Rusia are „drum liber” pentru că Ucraina nu prea mai are muniție. El a spus că rușii „sunt acum acel prădător alfa de pe câmpul de luptă, capabil să tragă constant asupra infanteriei ucrainene”.
Război în Ucraina. Situația se agravează de la o zi la alta
De la începutul războiului, Ucraina a fost în dezavantaj în ceea ce privește armamentul, muniția și trupele. Veteranul a spus că trupele ucrainene care luptă contra rușilor sunt obișnuiți să răspundă atacurilor cu mai puțină artilerie decât dușmanii lor. El a declarat că e tot mai greu ca Ucraina să mai obțină victorii și că situația se agravează de la o zi la alta.
Veteranul a explicat că în multe situații, infanteria Ucrainei a dominat-o pe cea a rușilor: „Atunci când infanteria noastră luptă contra celei a rușilor, îi zdrobim. O facem tot timpul, nu e ceva deosebit. Odată ce lupta este infanterie contra infanterie, câștigăm”. Ucraina nu se mai poate baza însă doar pe tactică în condițiile în care îi lipsesc obuzele și rachetele. Când Ucraina are suficientă muniție, „putem ține artileria rusă la distanță, ne folosim inteligența, infanteria noastră face o treabă grozavă. Dar odată ce artileria noastră ajunge aproape de zero, balanța se înclină semnificativ pe partea rusă”.
Când luptau pe frontul din Avdiivka, unele trupe începeau ziua știind că nu aveau niciun cartuș cu care să poată trage, a spus Jackie. În săptămâna în care ucrainenii s-au retras, artileria se terminase de tot. Rusia a obținut atunci prima sa victorie importantă, iar asta din cauză că armata Kievului nu a mai avut muniție.
Ucrainenii încearcă să folosească resursele pe care le au
Jackie a spus că ucrainenii folosesc foarte bine resursele pe care le au și că reușesc să doboare avioane și nave ruse chiar dacă au o forță aeriană mai mică și nu au nave de război. „De aceea cad toate aceste avioane. De aceea toate aceste tancuri sunt distruse. Toate aceste muniții se duc direct în armata rusă și funcționează foarte bine. Câte nave au fost scufundate în acest moment?”
Un nou sprijin pentru Ucraina
Între timp, Cehia a reușit să strângă banii pentru cele 800.000 de obuze pe care le va livra Ucrainei. Preşedintele ceh, un fost general care a activat în cadrul NATO şi care în prezent este unul dintre politicienii europeni cei mai activi în susţinerea Ucrainei în războiul cu Rusia, declarase anterior că ţara sa a identificat în afara UE surse pentru achiziţia rapidă a circa 500.000 de obuze de calibrul 155 mm şi a circa 300.000 de obuze de calibrul 122 mm, dar mai este nevoie ca statele UE să finanţeze aceste achiziţii, în timp ce armata ucraineană este în criză de muniţii. Acum, finanţarea acestor achiziţii este asigurată prin contribuţiile angajate de mai multe state.
18 ţări s-au oferit să contribuie la această iniţiativă a Republicii Cehe. Norvegia a anunţat joi că va dona peste 150 de milioane de dolari pentru acest plan. Printre statele care au mai anunţat că vor contribui financiar la această acţiune se numără de asemenea Olanda, cu 150 de milioane de euro, Germania, cu cel puţin 100 de milioane de euro, potrivit Insider.