Război în Ucraina, ziua 724. Armata ucraineană s-a retras de la Avdiivka

Război în Ucraina, ziua 724. Armata ucraineană s-a retras de la Avdiivka Sursa Foto: Arhiva EVZ

Generalul ucrainean Oleksandr Tarnavski, comandantul trupelor din zonă, a declarat că armata ucraineană a efectuat o retragere din orașul Avdiivka, situat în estul țării, unde situația s-a înrăutățit considerabil în ultimele zile.

Război în Ucraina, ziua 724. Scholz a reiterat angajamentul său față de sprijinul Ucrainei „pe termen nedeterminat” împotriva agresiunii ruse și a anunțat un ajutor militar imediat suplimentar din partea Germaniei, în valoare de 1,1 miliarde de euro.

„La doi de la începutul acestui război îngrozitor, transmitem azi (vineri) un mesaj foarte clar preşedintelui rus (Vladimir Putin): nu ne vom slăbi susţinerea Ucrainei”, a avertizat cancelarul german într-o conferinţă de presă comună cu Volodimir Zelenski.

Război în Ucraina, ziua 724. Germania sprijină Ucraina cu 1,1 miliarde de euro

Prima destinație a turneului european al președintelui ucrainean a fost Berlinul, unde și-a propus să obțină o majorare a sprijinului militar pentru Ucraina, aflată într-o situație dificilă în fața Rusiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

După Berlin, președintele ucrainean a mers vineri seara la Paris, unde urmează să semneze un acord similar cu președintele francez Emmanuel Macron.

Această călătorie diplomatică este deosebit de importantă pentru Volodimir Zelenski, mai ales acum când situația s-a deteriorat semnificativ pe frontul ucrainean.

În estul Ucrainei, orașul Avdiivka se află în centrul unor confruntări intense și există riscul ca să fie cucerit în urma atacurilor rusești.

„Acordul nostru de securitate este un document bilateral cu adevărat fără precedent. El reflectă nu doar nivelul relaţiilor bilaterale pe care l-am atins, ci şi rolul fundamental al Germaniei în menţinerea normalităţii în Europa şi în lume”, a transmis Volodimir Zelenski.

Zelenski, la Conferinţa Securităţii de la Munchen

Sâmbătă, Volodimir Zelenski își continuă mini-turneul diplomatic participând la Conferința Securității de la München (MSC), un eveniment anual care reunește lideri geopolitici importanți în sudul Germaniei.

El este programat să țină un discurs și să participe la mai multe discuții bilaterale, inclusiv una cu vicepreședinta americană Kamala Harris.

Circa 180 de oficiali guvernamentali de rang înalt iau parte la această conferință denumită și „Davos al Apărării”, printre aceștia numărându-se secretarul de stat american Antony Blinken, președinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen și ministrul chinez de Externe Wang Yi, potrivit News.ro.

Război în Ucraina, ziua 724. Armata ucraineană s-a retras de pe o poziţie la sud de Avdiivka

Forțele armate ale lui Zelenski au raportat că s-au retras „cu pierderi minore” de pe o poziție la sud de Avdiivka, un oraș din estul Ucrainei unde situația s-a deteriorat considerabil în ultimele zile din cauza atacurilor repetate ale forțelor rusești.

Război în Ucraina

Război în Ucraina. Sursa foto: Twiter

Existența poziției respective este amenințată și ar putea fi necesar să fie abandonată.

„Am ocupat această poziţie atât timp cât ea ne permitea să descurajăm şi să distrugem eficace inamicul. Decizia de retragere a fost luată pentru a economisi personal şi a ameliora situaţia operaţională”, a susținut generalul ucrainean Oleksandr Tarnavski, comandantul trupelor din zonă.

Ucraina a recuperat trupurile a 58 de soldați căzuți la datorie

Comandamentul de coordonare pentru tratamentul prizonierilor de război a confirmat vineri că trupurile a 58 de soldați ucraineni căzuți la datorie au fost repatriate în Ucraina, conform informațiilor obținute de la Kyiv Independent.

Filmări cu debarcarea forțelor speciale ale Ucrainei în Crimeea. S-au luptat și pe mare

Soldați ucraineni. Sursa foto: Facebook/ Volodimir Zelenski

Conform Convențiilor de la Geneva, persoanele care și-au pierdut viața în timpul războiului au dreptul la o înmormântare demnă.

În ultimii doi ani, aproximativ 2.000 de soldați și-au găsit odihna finală în Ucraina, conform datelor obținute de la sediul central.