Biletele de hârtie dispar din metroul parizian: 125 de ani de istorie încheiați

Biletele de hârtie dispar din metroul parizian: 125 de ani de istorie încheiațiMetrou. Sursa foto: Freepik

Operatorul de transport RATP a anunțat joi că vânzarea tradiționalelor bilete din hârtie la metroul din Paris a fost oprită, potrivit agenției DPA.

Sfârșitul erei biletelor de hârtie în transportul parizian

Măsura face parte dintr-un proces amplu de tranziție, desfășurat pe parcursul mai multor ani, către bilete electronice și alte opțiuni moderne, inclusiv permise de călătorie.

Vânzarea biletelor de hârtie s-a încheiat miercuri, marcând ultima etapă a procesului prin care au fost reduse treptat punctele de comercializare a acestor tichete de unică folosință. Cei care mai dețin bilete pe hârtie le pot folosi până anul viitor, iar ulterior acestea vor putea fi preschimbate.

În urmă cu doi ani, pachetul „Carnet de 10”, format din zece bilete de o singură călătorie vândute la preț redus și foarte popular printre turiști, a fost eliminat.

Metrou

Metrou. Sursa foto: Freepik

RATP renunță la biletele din hârtie pentru a reduce impactul asupra mediului

RATP precizează că oprirea vânzării biletelor din hârtie, folosite încă de la inaugurarea primei linii de metrou parizian acum 125 de ani, urmărește reducerea impactului asupra mediului prin eliminarea producției și reciclării acestora. Potrivit operatorului, măsura are și scopul de a face traficul de pasageri mai eficient, de a îmbunătăți experiența de călătorie și de a facilita accesul la transportul public pentru toți oamenii.

La începutul procesului de renunțare la biletele de hârtie, RATP estima că se vindeau anual peste 500 de milioane de astfel de tichete, care ajungeau ulterior la gunoi sau aruncate pe stradă.

Cum puteți călători dacă vă aflați în Paris

Pentru o călătorie ocazională la Paris există două opțiuni. Prima este cardul fără contact Passe Navigo Easy, care costă 2 euro, poate fi reîncărcat și folosit de mai multe persoane, dar nu simultan. Permite încărcarea de bilete de metrou, tren sau RER la 2,50 euro și de autobuz ori tramvai la 2 euro.

A doua variantă este folosirea smartphone-ului, prin aplicațiile Île-de-France Mobilités sau Bonjour RATP, care permit cumpărarea și utilizarea directă a biletelor digitale. Fiecare călător trebuie însă să aibă propriul telefon cu biletele sale, potrivit sortiraparis.com.

Ne puteți urmări și pe Google News