Ratele a 450.000 de români cresc din nou. IRCC a urcat pentru a șasea oară consecutiv

Ratele a 450.000 de români cresc din nou. IRCC a urcat pentru a șasea oară consecutivSursa foto arhiva EVZ

IRCC crește din nou, pentru a șasea oară consecutiv, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Prin urmare, circa 450.000 de români vor fi nevoiți să plătească și mai mult pentru ratele la bancă.

Începând de sâmbătă, 1 aprilie, IRCC va fi 5,98%, o creștere de la 5,71% pe an. Noua valoare este aferentă trimestrului 4 în 2022 și va fi folosită de bănci în perioada aprilie-iunie 2023 (trimestrul 2). Noua valoare este publicată de BNR în ultima zi lucrătoare a trimestrului.

IRCC crește din nou pentru a șasea oară consecutiv

Este cea de-a șasea creștere consecutivă a indicelui IRCC, trendul ascendent pornind odată cu valoarea anunțată pentru trimestrul trei din 2021 - 1,17%. Au urmat creșteri la 1,86%, 2,65%, 4,06%, 5,71%, iar acum 5,98%.

Aproape 450.000 de români vor fi afectați de noile majorări. IRCC (Indicele de referință pentru creditele consumatorilor) a înlocuit ROBOR în cazul creditelor de consum accesate după mai 2019.

Indicele IRCC este de două feluri, zilnic și trimestrial. IRCC zilnic se calculează de BNR în fiecare zi și reprezintă media ponderată (cu volumele tranzacțiilor) a ratelor de dobândă ale tranzacțiilor de pe piața monetară interbancară. IRCC trimestrial, cel folosit la credite, se stabilește drept media aritmetică a valorilor IRCC zilnice comunicate pentru trimestrul anterior (se iau in considerare toate zilele lucrătoare din trimestru), urmând a se aplica de fiecare instituție de credit pentru trimestrul următor, potrivit digi24.ro.

Dobânda de referință a fost majorată

Românii care au credite în euro, dar și în lei, calculate în funcție de indicele de referință IRCC, vor fi nevoiți să plătească rate mai mari. Banca Centrală Europeană a majorat dobânda de referință de la 3 la 3,5%, pentru a tempera inflația.

În cazul unui credit de 50.000 de euro luat pe o perioadă de 30 de ani, la valoarea actuală a indicelui Euribor, rata va fi de 1.600 de lei, mai mare cu 118 lei față de anul trecut.

Valoarea totală a creditelor în valută a urcat la începutul anului la un echivalent de peste 113 miliarde și a fost mai mare cu aproape 25% decât în 2022, arată datele Băncii Naționale. Cea mai mare parte a împrumuturilor în valută a fost în euro și aparține firmelor. Banca Centrală Europeană a majorat, la finalul săptămânii, dobânda de referință de la 3%, al 3,5%.

Ne puteți urmări și pe Google News