Băncile cu probleme vor fi inspectate de Uniunea Eupeană. Crizele financiare trebuie să fie evitate

Băncile cu probleme vor fi inspectate de Uniunea Eupeană. Crizele financiare trebuie să fie evitate Sursa foto: Dedi57 | Dreamstime.com

Recent, Comitetul Unic de Rezoluție, organismul Uniunii Europene de control bancar, a anunțat demararea unor controale la sediul băncilor care au probleme de creditare, sau care își ascund cifrele reale ale afacerilor lor.

Inspecțiile la fața locului vor începe în zona de competență a Uniunii Europene, scopul fiind acela de a se stabili dacă aceste bănci care au probleme de capitalizare, pot fi închise rapid, fără a genera alte crize pe orizontală.

Dominique Laboureix, preşedintele SRB, a declarat în Parlamentul European, unde a fost prezent cu ocazia unor dezbateri pe teme financiare, că în perioada anilor 2024-2028, băncile identificate vor fi controlate de inspectorii acestui organism de control.

”Vom efectua o revizuire strategică anul acesta. În timp ce în prima fază ne-am concentrat în mod corect pe introducerea planurilor de rezoluţie, în următorii ani SRB trebuie să se asigure că aceste planuri pot fi puse efectiv în practică. Aceasta înseamnă testarea şi verificarea modului în care funcţionează, într-o simulare, planurile de rezoluţie. Aceasta înseamnă inspecţii la sediile băncilor”, a declarat Laboureix.

Ne puteți urmări și pe Google News

Uniunii Europene nu mai vrea crize în domeniu bancar

Potrivit unui plan de acțiune anti criză, elaborat de Uniunea Europeană, nu se mai dorește o repetare a marii crize financiare din perioada 2007-2009, când bugetele naționale au salvat băncile aflate în incapacitate de plată.

Comitetul Unic de Rezoluție este o instituție care are ca misiune să controleze și să încerce să salveze băncile aflate în dificultate majoră.

Dominique Laboureix a ocupat anterior funcția de secretar general al Autorității franceze de supraveghere prudențială, în care a fost numit în octombrie 2019.

De asemenea, ACPR este autoritatea administrativă prezidată de guvernatorul ”Banque de France” care supraveghează sectoarele bancar și de asigurări și asigură stabilitatea financiară, în strânsă colaborare cu Banca Centrală Europeană.

De asemenea, are competențe de rezoluție în ambele sectoare. În plus, ACPR este responsabilă de protejarea clienților instituțiilor supravegheate și de asigurarea luptei împotriva spălării banilor și a finanțării terorismului.