Evenimentul Zilei > Politica > Răstunare de situație la Sectorul 1. Cum ar fi fost furat Dan Tudorache la voturi
Răstunare de situație la Sectorul 1. Cum ar fi fost furat Dan Tudorache la voturi

Răstunare de situație la Sectorul 1. Cum ar fi fost furat Dan Tudorache la voturi

Unul cunoscut om politic a dat un exemplu cu privire la erorile grave care s-au înregistrat la numărarea voturilor la Primăria Sectorului 1.

Într-o intervenție la România TV, fostul premier Sorin Grindeanu a oferit un exemplu despre erorile grave descoperite la numărarea voturilor în Sectorul 1. Fostul prim-ministru susține că într-o secţie de votare, după renumărarea voturilor, s-a constatat că Daniel Tudorache (candidatul PSD pentru un nou mandat de primar/foto) avea un număr mult mai mare de voturi decât era înregistrat, iniţial, pe procesul verbal.

„La aceeaşi secţie de votare din Bucureşti, din Sectorul 1, cu aceleaşi semnături ale membrilor din secţia de votare se văd discrepanţe extraordinare. La prima numărătoare, candidatul nostru, domnul Dan Tudorache, a luat 11 voturi iar la a doua, când s-a renumărat, Dan Tudorache a avut 266 de voturi. 266 de la 11.

În seara aceasta au început să ne vină diverse informaţii cum că în urnele în care se vota primarul de sector s-au găsit şi buletine cu primarul general. E vorba de secţia 156. Este un motiv de renumărare a buletinelor de vot din Sectorul 1 şi nu numai”, a declarat Sorin Grindeanu.

„Iată cum se fură voturile!”

„Iată cum se fură voturile! Cu pixul, la vedere, fără nicio jenă! Sute de voturi mutate de la un partid la altul.În 2020, în secția de votare nr. 156 din Sectorul 1 al Capitalei, Partidul România Mare a <<obținut>> 144 de voturi, iar Dan Tudorache doar 11. După ce Biroul Electoral de Sector a dispus renumărarea voturilor de la această secție s-a constatat că Partidul România Mare avea de fapt doar…. 2 voturi. Iar Dan Tudorache… 266!”, susține prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, pe Facebook.

Mai mult, Poliția cercetează un caz e posibilă fraudă electorală în urma unei sesizări a candidatului USR PLUS la Primăria Sectorului 1, Clotilde Armand.

Tudorache a depus o cerere pentru renumărarea voturilor

„BEC va spune exact cine va fi câştigător. După numărătoarea noastră paralelă, noi considerăm că avem un plus de 200 de voturi, dar în final BEC va spune cine va fi câştigător. (…) Noi am depus aseară, până în ora 12.00, o solicitare, pentru renumărarea voturilor. Dacă toţi îşi doresc transparenţă, hai să o facem. Şi dacă USR îşi doreşte transparenţă, hai să fie de acord cu acea solicitare şi votul exprimat să fie renumărat”, a declarat el.

Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: