Răspunsul lui Ponta despre o eventuală susținere a Gabrielei Firea la Primăria Capitalei

Răspunsul lui Ponta despre o eventuală susținere a Gabrielei Firea la Primăria Capitalei

Victor Ponta, președintele Pro România, a afirmat, astăzi, că, momentan, nu are niciun răspuns în privința susținerii formațiunii sale pentru Gabriela Firea în cursa pentru Primăria Capitalei.

Gabriela Firea a amenințat că se desparte de PSD, precizând că nu vrea să rămână într-o echipă care „vrea să se autodistrugă”, dar și că susţine formarea unei alianţe cu Pro România, partidul condus de Victor Ponta.

„Momentul e foarte greu. Dacă ambițiile noastre sunt mai mari decât dorința de reformare a PSD, înseamnă că ne vom merita soarta. Eu nu voi rămâne într-o echipă care dă dovadă de faptul că vrea să se autodistrugă.

Îmi doresc o alianță cu Pro România, cu Ponta”, a declarat Gabriela Firea, la Antena 3.

Astăzi, Victor Ponta a venit cu răspunsul pentru actualul edil al Capitalei, după ce a fost întrebat dacă Pro România o va susţine pe Gabriela Firea la Primăria Capitalei.

„Nu este nimic bătut în cuie”, a precizat Victor Ponta, liderul Pro România, la România TV.