Răscoala din 1907. Cum a luat Spiru Haret apărarea preoților și a învățătorilor de la sate

Anul 1907 rămâne o rană deschisă în istoria României, un moment de criză profundă care a zdruncinat din temelii structurile politice și sociale ale Regatului.

Dincolo de violența reprimării revoltelor țărănești, perioada imediat următoare a fost marcată de un război informațional și politic intens. Purtat în cercurile guvernamentale, în Parlament și în presă. În centrul acestui uragan s-a aflat controversatul număr 1234 al „Monitorului Oficial”. Acolo s-a publicat ancheta Ministerului Instrucțiunii Publice, condus de Spiru Haret, referitoare la rolul preoților și învățătorilor din sate, în timpul tulburărilor. O anchetă a unui membru al Guvernului împotriva colegilor din guvern.

Această anchetă a provocat un scandal imens, fiind văzută nu doar ca o apărare a corpului didactic, ci ca o ofensivă directă și violentă a lui Haret împotriva propriilor colegi de cabinet. Vorbim despre Ionel Brătianu, la acel moment ministru de Interne, Toma Stelian, ministru de Justiție și generalul Averescu, ministru de Război. Mai mult, ea a declanșat o polemică acerbă cu opoziția conservatoare, reprezentată de senatorul Constantin Dissescu.

Generalul Alexandru Averescu. sursa: arhiva

Spiru Haret, ministrul ofensivei totale

Conform cronicilor politice ale vremii, precum cele din ziarul Adevărul, Spiru Haret era recunoscut drept „cel mai curajos ministru din cabinetul actual”. Un om al ofensivei, Haret nu s-a sfiit niciodată de luptă. Încă de la venirea la guvernare, el a fost acuzat de opoziția conservatoare și de proprietari că, prin scrierile și discursurile sale reformatoare, ar fi „amețit” mințile învățătorilor și preoților, transformându-i în instigatori.

Câți bani are Donald Trump, de fapt. Afacerea care îi aduce un profit uriaș

Au început nunţile în familia Dodon? Cine l-a însoţit pe Vlad la nunta verişoarei sale

Reacția lui Haret a fost caracteristică. Departe de a se apăra, el a declarat categoric că nu retractează nimic din ceea ce a scris sau vorbit, asumându-și pe deplin rolul de apărător al intelectualității sătești. Temperamentul său de luptător, descris de unii contemporani ca fiind „fără scrupule” în politică, s-a manifestat deplin în gestionarea crizei din 1907.

Vânătoarea de vrăjitoare

În timp ce țara ardea, speriați de amploarea răscoalelor și de presiunile arendașilor și proprietarilor, lideri politici precum Brătianu, Stelian și Averescu au căutat țapi ispășitori. S-a pornit o veritabilă vânătoare a „instigatorilor”, arătându-se cu degetul către preoți și învățători. Administrația liberală a declanșat o prigoană, Parchetul au început arestările în masă, iar armata a intervenit violent.

Spiru Haret s-a scandalizat profund de faptul că anchetele autorităților au vizat, în mod specific, corpul didactic și preoțimea. Înainte ca Brătianu sau Averescu să-și termine propriile anchete, Haret s-a grăbit să publice rezultatele propriei investigații și, într-un act de sfidare, a decis medalierea unui mare număr de preoți și învățătorii pentru atitudinea lor „potolitoare”.

Reacția Ministerului Instrucțiunii, anexele din „Monitorul Oficial”

Publicarea anchetei lui Haret în „Monitorul Oficial” a căzut ca o bombă. Documentele, publicate parțial și cenzurate în locurile cele mai grave, înlocuite cu puncte de suspensie, conturau un tablou apocaliptic al reprimării.

Din aceste „Anexe” reieșea că preoții și învățătorii au acționat ca niște adevărați „apostoli ai țărănimei”.

În contrast absolut, organele statului erau descrise în termeni teribili: administrația era formată din „zbiri”, organele judiciare erau „o bandă de călăi”, iar cele militare „asasini și hoți”.

Ancheta confirma asasinate comise de forțele de ordine împotriva unor ființe nevinovate. Presa de epocă relata cazuri cutremurătoare, precum cel al unui preot executat sumar de un ofițer, după ce fusese pus să se închine spre Răsărit, ignorându-i-se rugămințile de a fi lăsat în viață pentru copiii săi.

Polemica Haret - Dissescu

Această situație a provocat o reacție dură din partea senatorului conservator Constantin Dissescu, fost ministru la rândul său. Într-o scrisoare deschisă adresată lui Spiru Haret, Dissescu a ridicat o problemă constituțională și politică majoră.

Dissescu i-a contestat lui Haret dreptul de a controla și cenzura, ca ministru al Instrucțiunii, activitatea colegilor săi de la Interne și Război, invocând principiul solidarității guvernamentale. Mai mult, Dissescu l-a acuzat pe Haret că, prin ancheta sa, a înlăturat cercetările prefecților și ale organelor judiciare pentru a se baza exclusiv pe rapoartele revizorilor școlari, care erau, evident, favorabile învățătorilor.

Răspunsul lui Spiru Haret, publicat în ziarele liberale, a fost de o fermitate sfidătoare și plin de sarcasm la adresa „dialecticii” senatorului conservator. Haret a refuzat să discute acuzația că ar fi cenzurat activitatea colegilor săi, preferând să se concentreze pe apărarea morală a dascălilor.

Timbru cu Spiru Haret. Sursa: posta romana

Finalul scrisorii, o ironie mușcătoare

Haret a denunțat „înverșunarea puțin creștinească” a opoziției de a dovedi, împotriva oricărei evidențe, că învățătorii și preoții ar fi urzit răscoalele. Pentru a-și susține poziția, ministrul a citat cazul unui institutor din Hudești, care, deși denunțat de primar, fusese achitat atât de judecătorul de instrucție, cât și de o comisie judiciară superioară, alcătuită din membri ai Curții de Apel și un profesor universitar.

Finalul scrisorii lui Haret către Dissescu a rămas memorabil, refuzând categoric invitația senatorului de a retracta ancheta:

„Sper că veți binevoi a recunoaște că o retractare este ceva totdeauna neplăcut pentru un om care nu e deprins cu acest exercițiu; și că e greu pentru un om în vîrsta mea să intreprinză meseria de călător de la o părere la alta. [...] Astfel, în alternativa în care mă puneți, între retractare și interpelare, prefer interpelarea.”

Un guvern în război cu el însuși

Prin publicarea „Anexelor” și refuzul de a da înapoi în fața lui Dissescu, Spiru Haret a transformat o criză socială într-un conflict politic total. El a formulat un rechizitoriu devastator împotriva modului în care statul român, condus de propriul său partid, PNL; a înțeles să restabilească ordinea.

Discuția s-a mutat în Corpurile Legiuitoare, garantând dezbateri incendiare.

Răscoalele din 1907 au expus nu doar falimentul unui sistem agrar, ci și o fractură ideologică profundă , o fractură expusă cu brutalitate de Spiru Haret prin intermediul anchetei sale din „Monitorul Oficial”.