Rareș Hopincă, reorganizare radicală în Primăria Sectorului 2: Vom reforma complet Poliția Locală. Alte măsuri

Rareș Hopincă, reorganizare radicală în Primăria Sectorului 2: Vom reforma complet Poliția Locală. Alte măsuriRareș Hopincă. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2, va implementa măsuri severe de reorganizare a serviciilor din interiorul instituției, printre care se numără reformarea Poliției Locale, a Administrației Domeniului Public și a Direcției de Taxe.

00:00/01:41
Truvid
auto skip

Rareș Hopincă, despre reformarea administrației Sectorului 2

Rareș Hopincă susține că în urma cestor măsuri drastice dorește eficientizarea activității Primăriei Sectorului 2. Măsurile vin după o analiză amănunțită de patru luni a instituției.

„Am publicat astăzi proiectul de reformare a administrației Sectorului 2. Desființăm Poliția Locală, ADP și Direcția de Taxe. Acestea vor fi preluate integral în cadrul Primăriei Sectorului 2.

Numărul total de posturi de execuție va scădea cu peste 20%, iar numărul de posturi de conducere va scădea cu peste 50%. După patru luni de analiză amănunțită a instituției pe care o conduc, am ajuns la o concluzie dură, care impune măsuri: lucrurile în administrația Sectorului 2 nu funcționează așa cum își doresc cetățenii (...), a mai subliniat Rareș Hopincă.

Edilul, nemulțumit de activitatea Poliției Locale

Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2, a mai subliniat că dorește o reorganizare totală în administrația pe care o conduce dând exemplul sectoarelor 3, 4 sau 6. Edilul s-a arătat nemulțumit, de asemenea, de eficiența Poliției Locale.

„Am decis să intervenim ferm printr-o reorganizare profundă, pentru că doar printr-o administrație eficientă putem face ca Sectorul 2 să evolueze, la fel cum s-a întâmplat în sectoarele 3, 4 sau 6.

Sectorul 2 are mari probleme de siguranță, iar Poliția Locală este esențială. Din păcate, până acum, activitatea acestei instituții nu a fost la nivelul așteptărilor. Polițiștii locali trebuie să fie prezenți acolo unde este nevoie de ei, să asigure siguranța pe străzi, în școli, în piețe și în spațiile publice.

Vom reforma complet această structură pentru ca Poliția Locală să fie un partener real al cetățenilor, nu o instituție ineficientă. Reducem drastic numărul de posturi de conducere și eliminăm personalul suport. Nu vor mai exista polițiști locali la birouri, ci doar în stradă”, a precizat edilul.

Rareș Hopincă, planuri cu privire posturilor de conducere inutile

Rareș Hopincă s-a arătat nemulțumit de activitatea instituției și spune: „Această instituție a fost, ani la rând, un obstacol în calea dezvoltării sectorului. Problemele legate de întreținerea spațiilor publice, curățenie, iluminat stradal și infrastructura urbană au fost ignorate. Luăm ADP în subordinea Primăriei pentru a pune ordine în activitate și pentru a susține dezvoltarea sectorului”.

Edilu vrea să reducă birocrația și desființarea posturilor de conducere inutile. De asemena, a anuțat că primăria va prelua Direcția de Taxe.

  • Vom reduce numărul angajaților ale căror activități nu generează plus-valoare și vom păstra doar pe cei care contribuie în mod real. De asemenea, vom elimina suprapunerile de atribuții.
  • Vom prelua toți muncitorii, șoferii, personalul contractual sau funcționarii care muncesc efectiv, în fiecare domeniu de activitate.
  • Restructurăm personalul din birouri, serviciile suport și posturile de conducere.

Această primă reformă a administrației Sectorului 2 va aduce o economie de aproximativ 30 de milioane de lei pe an. Bani pe care îi vom redirecționa către proiecte esențiale, precum construirea de parcări, parcuri și spații verzi, școli, grădinițe sau creșe, a mai subliniat edilul în postarea sa de pe social media.