Raport Freedom House despre justiția moldovenească

Raport Freedom House despre justiția moldovenească Ministerul Justiției. Sursa foto: Arhiva EVZ

Legea nu se aplică în mod egal pentru toți, în Republica Moldova, iar justiția penală se face selectiv, acuză cel de al treilea raport de monitorizare a selectivității justiției penale, elaborat de Fredoom House.

Acuzații pentru justiția din Republica Moldova

Studiul a fost făcut de Cristina Ciubotaru, expertă independentă în domeniul anticorupție, și Mariana Rață, jurnalistă la TV8, pe o perioadă de un an, începând din luna februarie a anului trecut. Cele două au analizată evoluția a 58 de cauze penale, dintre care 30 la etapa de urmărire penală și 28 la examinarea în instanță.

Cele două autoare acuză, în raport, că s-au descoperit mai multe indicii că Procuratura Generală, Procuratura Anticorupție, PCCOCS, CNA și instanțele de judecată au fost expuse unor influențe neconforme din partea unui grup de interese din interiorul justiției, care are susținerea unor reprezentanți din partea Guvernului.

Acest grup ar fi prezentat un interes mai mare față de anumite dosare ale oponenților guvernării, în timp ce în cazul altor persoane, apropiate acestui grup de influență, comunicarea a fost una deficitară sau chiar a lipsit.

Ne puteți urmări și pe Google News

Probleme de comunicare pentru justiția moldovenească

„Oponenții politici au și ai grupului de influență din interiorul justiției au avut parte de o mediatizare intensă la etapa de pornire a urmăririi penale, cu percheziții și rețineri filmate de presă, scurgeri din dosare și linșaj public pe canale de telegram.

Subiecții afiliați guvernării și grupului de influență din interiorul justiției au avut parte de o atitudine binevoitoare din partea organului de urmărire penală. Procuratura a încercat să ascundă de opinia publică denunțurile sau plângerile asupra subiecților afiliați sau să ofere o mediatizare cât mai redusă”, au scris cele două.

„Membrii acestui grup controlau din poziții de conducere toate organele cheie care au conceput și promovat reforma justiției. Dacă nu am fi explicat influența acestui grup asupra justiției, evoluția pe mai multe cazuri nu este clară, în dosarele de rezonanță, ce se întâmplă și de ce unele au evoluat într-un fel, iar altele într-un alt fel din motive aparent lipsite de raționament politic sau raționament procesual- penal obiectiv”, mai acuză raportul.

Ministerul Justiției anunță o reacție oficială

„Principala sursă din care presa a aflat despre soarta dosarelor penale de rezonanță, din păcate, au fost scurgerile de informații. În mod special în privința dosarelor ce vizează membrii ostili grupului de influență. 46 la sută din cazuri sunt prin scurgeri de informații ajunse în spațiul public”, mai spun autoarele studiului, care acuză și creșterea numărului erorilor de pe portalurile și panourile informative ale instanțelor de judecată.

„63 la sută din aceste erori se întâmplă în dosarele în care este vizat Veaceslav Platon, într-un dosar în general toate ședințele sunt greșit anunțate. 11% în dosarele Gagichevici. Mie mi se pare că asta deja este o schemă, în care din păcate sunt implicate instanțele sau lucrătorii instanțelor. Anunțarea nu face inculpatul, partea apărării și nu o face procurorul, există o înțelegere”, mai spune una dintre autoarele studiului.

Partidul de la guvernare - PAS - este îndemnat de autoarele studiului să trateze cu respect independența actorilor în justiție, fără imixtiuni în activitatea acestora, iar organelor de drept li se cere să comunice echilibrat în toate dosarele de rezonanță.

Ministerul Justiției a precizat că va veni cu o reacție oficială despre constatările făcute în acest studiu.