Rapid se prezintă mâine din nou în fața judecătorilor. Moraru, plin de optimism: „Problema insolvenței e rezolvabilă. Cerem ca Rapid să fie înscrisă în Liga 1!”
- Daniel Spasov
- 13 decembrie 2016, 13:15
Rapid București are, mâine, un nou termen în recurusul prinvind falimentul. Însă, Valerii Moraru, finanțatorul trupei giuleștene, a declarat că „alb-vișiniii” vor primi un răspuns pozitiv din partea instanței.
Rapidul își va afla, mâine, viitorul, asta dacă nu va din nou amânat de magistrați, așa cum s-a întâmplat în ultima jumătate an. Patronul Moraru e optimist, și a anunțat ca începând din sezonul viitor trupa din Grant să evolueze direct în Liga 1.
„Insolvenţa este o problemă rezolvabilă. Aici nu sunt probleme. Problema este cine duce clubul mai departe. Pentru că eu nu am forţa financiară, recunosc asta. Aici este toată treaba. Cine este dispus să ducă Rapidul mai departe pentru că, repet, la insolvenţă nu sunt probleme. Am cerut şi schimbarea administratorului judiciar (n.r. Aurel Brihac), cumpărăm creanţele…
Vom solicita ca echipa să fie înscrisă anul viitor în Liga 1. Sper să avem câştig de cauză şi să nu mai apelăm la tribunal. Eu, în toată această perioadă, am negociat cu mai mulţi oameni de afaceri preluarea clubului. Nu am stat degeaba. Dar nimeni nu este dispus să aducă bani de acasă şi să fie înjurat. Asta mi-au spus toţi. Sper ca, într-un final, să găsesc pe cineva să vină în locul meu”, a declarat Moraru pentru Fanatik.