Rapid a găsit înlocuitor pentru Mutu. A fost ales dintr-o listă cu patru nume
- Ionel Sclavone
- 7 iulie 2023, 20:58
Conducerea clubului de fotbal Rapid București pune la punct ultimele detalii pentru instalarea noului antrenor. Italianul Cristiano Bergodi îl va înlocui pe Adrian Mutu, care a ales să părăsească echipa bucureșteană pentru Neftchi Baku. Pe lista de posibili viitori tehnicieni ai echipei s-au aflat patru nume, însă doar unul a fost cel selectat.
Plecarea lui Adrian Mutu la Neftchi Baku este aranjată, iar momentul în care acesta va semna acordul cu noua echipă este foarte aproape. Între timp, conducerea grupării Rapid București nu a stat cu mâinile în sân și a găsit un nou tehnician. Este vorba despre Cristiano Bergodi care a fost selectat dintr-o listă pe care se mai aflau alte trei nume, Daniel Isăilă, Marius Șumudică și Daniel Pancu.
În vârstă de 58 de ani, Cristiano Bergodi s-a înțeles cu Rapid și va fi noul antrenor al echipei, din sezonul viitor, conform GSP.ro. El va semna contractul imediat ce Neftchi Baku va oficializa înțelegerea cu Adrian Mutu.
Italianul a făcut o pauză după ce s-a despărțit de Sepsi Sf. Gheorghe, la finalul sezonului trecut. Aflat în discuții, la un moment dat și cu CFR Cluj, Cristiano Bergodi a ajuns la o înțelegere cu conducerea din Giulești.
Patronul Rapidului, Dan Șucu, i-a permis lui Adrian Mutu, cel care a condus echipa în acest sezon ce tocmai s-a încheiat să negocieze cu azerii de la Neftchi Baku. Este vorba despre echipa pe care a pregătit-o până de curând Laurențiu Reghecampf.
Lista tehnicienilor propuși la Rapid
Așa cum arătam mai sus, Cristiano Bergodi a fost ales dintr-o listă cu patru nume pe care le-a avut la dispozițieRapid. Pe lângă tehnicianul italian, reprezentanții grupării din Giulești i-au mai avut la dispoziție pe Marius Șumudică, pe Daniel Isăilă și pe Daniel Pancu.
Marius Șumudică tocmai și-a reziliat contractul cu Al Raed din Arabia Saudită și era interesat să se întoarcă în Giulești și să preia echipa pentru care a jucat. Trecutul rapidist și performanțele ca antrenor nu au fost suficiente pentru a convinge conducerea. Șumudică este în relații proaste cu președintele clubului Daniel Niculae și nu e dorit nici de acționarul Victor Angelescu. De altfel, Șumudică nu are foarte multă susținere nici în rândul jucătorilor.
Pe Daniel Pancu l-a împiedicat să preia echipa lipsa unei licențe PRO. Fără aceasta el nu poate sta pe banca de rezerve și nu poate antrena oficial. Fostul atacant va continua la FRF, ca selecționer la lotul defotbal U20, sau la naționala U21.
Un alt antrenor pe care l-a luat în considerare conducerea clubului Rapid este Daniel Isăilă, care s-a despărțit de Baniyas. Acesta și-ar dori să rămână în Emiratele Arabe Unite, astfel că venirea sa în Giulești nu era nici pe departe sigură.