Cu ce i-a deranjat Mutu pe șefii de la Rapid și cine vine în locul lui

Cu ce i-a deranjat Mutu pe șefii de la Rapid și cine vine în locul luiAdrian Mutu. Sursa foto: FC Rapid

Rapid ar putea să treacă printr-o situație mai mult decât dificilă în această pauză competițională. Planurile ar putea să fie date peste cap din cauza schimbării de pe banca tehnică.

Update: Adrian Mutu a ajuns la un acord cu clubul Neftchi, va pleca de la Rapid și va semna cu azerii, după cum anunță gsp.ro.

Perioadă tumultuoasă la Rapid, într-o perioadă în care echipa din Giulești se pregătește pentru sezonul 2023 - 2024. „Alb-vișiniii” ar putea fi nevoiți să facă o schimbare la nivelul băncii tehnice. Adrian Mutu (44 de ani) negociază de mai multe zile cu echipa Neftchi Baku din Azerbaidjan, acolo unde a lucrat până de curând și Laurențiu Reghecampf.

Azerii vor să-l aducă pe „Briliant” și teoretic ar trebui să plătească și clauza de reziliere a antrenorului. Numai că, între timp, acționarii Dan Șucu și Victor Angelescu s-au supărat și au transmis că îl lasă pe Mutu să plece liber. Ei au fost deranjați pentru că tehnicianul a negociat pe ascuns și nu i-a informat despre posibilitatea de-a pleca din Giulești, conform digisport.ro.

Mutu a semnat anul trecut, prelungirea contractului, care expiră în 2025. În Azerbaidjan ar urma să încaseze un salariu anual de 400.000 de euro, față de 150.000 de euro, cât primește în prezent la Rapid, mai menționează sursa citată.

Cine ar putea să-i la locul lui Adrian Mutu la Rapid

Marius Șumudică, Cristiano Bergodi, Marius Măldărășanu, Daniel Pancu și Daniel Isăilă ar fi antrenorii luați în calcul de conducerea Rapidului, în cazul în care Adrian Mutu va ajunge la o înțelegere cu gruparea din Azerbaidjan.

Gruparea l-a concediat pe antrenorul Laurențiu Reghecampf, din cauza rezultatelor modeste, iar acum caută un înlocuitor. „Reghe” a terminat pe locul al 3-lea în campionat și a pierdut finala cupei. „Laurențiu Reghecampf și staff-ul lui nu mai fac parte din familia clubului Neftchi.

„Consiliul Director al clubului s-a întrunit astfel într-o ședință și a decis încetarea raporturilor contractuale cu antrenorul principal Laurențiu Reghecampf, secunzii Viorel Dinu și Nicolae Grigore, preparatorul fizic Bogdan Cornel Merișanu și antrenorul de portari Florin Tene. Contractele au fost reziliate de comun acord. Fanii clubului vor afla în scurt timp numele noului antrenor al echipei”, anunțau cei de la Neftchi Baku