Ramona provenea dintr-o familie cu tradiție în lumea anchetelor. Socrul său, Aurel Bulcu, a fost, după evenimentele din 1989, unul dintre mai cunoscuți procurori criminaliști ai Bucureștiului. De numele său se leagă rezolvarea multor cazuri care au făcut ”carieră” în presa anilor 1990-2000. Totuși, în urmă cu aproximativ zece ani, Ramona a divorțat de fiul procurorului.

Împreună au doi copii, care erau acasă în timp ce femeia a făcut inexplicabilul gest.

Orice sinucidere este greu de explicat și cea mai la îndemână soluție oferită este cea a unei ”depresii netratate”. Era cu siguranță și cazul Ramonei care, în urmă cu numai câteva zile, i-a spus unei prietene că nu își găsește locul, că se descurcă greu în relațiile cu unii apropiați (nu dau nume) și că ea crede că suferă de o boală pe care nimeni nu reușește să-i dea de cap.

Ramona Bulcu, după ce nu a mai fost purtătoare de cuvânt la Parchetul General, a lucrat la alt departament, dar nu era supărată din acest motiv, cel puțin așa susțin o parte dintre prietenii săi. Poate îi lipsea stropul de popularitate și mediatizare adus de funcția respectivă, dar MAI AVEA DOAR ȘASE LUNI ȘI URMA SĂ SE PENSIONEZE! În plus, de multe ori în discuțiile cu apropiații se plângea în trecut de ce implica funcția de purtător de cuvânt.

Vineri, după ora 11.00, niște muncitori au văzut-o ieșită dincolo de geamul de la etajul 5 al clădirii, unde este ”cimitirul elefanților din procuratură”, Departamentul de sinteză și analiză. Stătea așezată pe pervaz și, potrivit relatării spuselor unui martor citat de Ovidiu Vanghele, părea, la un moment dat, că e decisă să se întoarcă în birou, dar, chiar în timp ce unul dintre muncitori suna la 112, femeia și-a făcut semnul crucii și s-a aruncat.

Interesant este de aflat ce căuta în această zii la birou.

 

Te-ar putea interesa și: