Politica
Raluca Turcan, despre sporurile bugetarilor. Ce modificări va face la legea salarizării
- Antonia Hendrik
- 28 ianuarie 2021, 14:43
Raluca Turcan a oferit detalii despre modificările pe care le va propune cu privire la sporurile bugetarilor.
Raluca Turcan a declarat că numărul de sporuri va fi „reajustat”. Iar o parte dintre sporuri vor fi în sumă fixă și nu în procent din salariul de bază. Ministrul Muncii a vorbit despre soluțiile cu privire la acordarea sporurilor din sistemul bugetar, dar și despre salariile din sistem.
Raluca Turcan anunță modificări importante la sporurile bugetarilor
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, pregăteşte o mare surpriză pentru bugetari. Şi anume un proiect de lege care va modifica legea salarizării.
„E foarte important ca sistemul bugetar să fie stimulat, să performeze și să avem și eficiență. Dacă arunci anatema pe întreg sistemul riști ca unii oameni să fie demobilizați. Problema este de aplicare a legii și vina nu o au cei care au beneficiat de sporuri. Ci prin diferite modificări la legislația în vigoare care au permis tot felul de excepții”, a afirmat Raluca Turcan.
Raluca Turcan a dat câteva detalii despre modificările pe care le va propune
Cu privire la plafonul sporurilor adăugate la salariul de bază al bugetarilor, ministrul a declarat: „Avem un grup de lucru pe legea salarizării care va finaliza o variantă de proiect de lege, ce va fi trimis la Parlament, care să se refere la plafonul sporurilor adăugate la salariul de bază. Proiectul va reajusta numărul de sporuri existent și cuatumul unor sporuri. Este evident că unele dintre ele pot fi acordate în sumă fixă, nu procentual din salariul de bază”, a spus Raluca Turcan.
Raluca Turcan doreşte refacerea ierarhiei salariilor în mediul bugetar
Ministul Muncii a spus: „În grila de bază vom reașeza salariul de bază într-o ierarhie, așa cum prevedea legea inițială, care a fost distorsionată ulterior fie prin modificări legislative, fie prin decizii ale instanțelor”.
„Așezăm nivelul sporurilor raportat la nivelul salariilor de bază, reanalizăm numărul sporurilor, pentru că sunt unele sporuri care pur și simplu nu sunt justificate și evaluăm ca ele să fie acordate în sumă fixă”, a explicat ministrul Muncii.
Recomandările noastre