Prințul Albert de Monaco a expus o serie de reguli foarte stricte pentru a putea oferi o mică privire în interiorul unui dintre cele mai luxoase raiuri alea milionarilor, scrie Dailymail.

În noua serie oferită de BBC2, „Înăuntrul Monaco-ului: Locul de joacă al bogaților”, prințul oferă posibilitatea de a vedea cum trăiește un miliardar, lipsit de griji, precum Lewis Hamilton și Ringo Starr, care sunt deja cetățeni ai „enclavei”.

Pentru a ajunge în „interiorul” acestei vieți este nevoie de acordul Prințului Albert, care are puterea de a decide cine devine sau nu un cetățean.

Chiar dacă oferă acum această portiță, Prințul este foarte precis și știe că în orice moment, ceva ar putea merge rău: „La acest nivel, chiar și spontaneitatea trebuie să fie programată”.

„Când tatăl meu mi-a vorbit despre acest job mi-a spus că atunci când voi fi singur în acea cameră va trebui să fiu pregătit atât emoțional, cât și psihic”, a declarat acesta.

Acesta spune că există foarte multe părți negative și apăsătoare când ești „șeful” unei țări extrem de bogate.

„Nu pot spune că fiecare zi este o binecuvântare de care să mă bucur. Nu este ușor pentru nimeni aflat într-o poziție care aduce multe responsabilități”, a mai declarat acesta.

„De exemplu, există destule întâlniri neplăcute. Încerc să mă gândesc mereu la lucruri bune care urmează după aceste întâlniri, cum ar fi că voi putea să mă bucur de un pahar de vin, liniștit”, a spus acesta.

Prințul vorbește despre mama sa, Grace Kelly, și o descrie ca fiind „mult mai tolerantă” decât tatăl său: „Mi se pare incredibil că la mulți ani de la moartea sa, ea este încă o prezență vie în inimile multor persoane”.

Acesta a mai povestit că în „minunea” din Monaco, care ocupă doar 2 kilometri pătrați si este situată pe Riviera Franceză, cel puțin 1 din 3 oameni este milionar, lucru care a condus și la niște reguli ieșite din comun. De exemplu nu există taxe ca în restul lumii. Există o singură „taxă pe bogăție”, calculată în funcție de averea fiecărui cetățean.

Doar 9000 de oameni sunt cetățeni, iar restul până la 39.000 sunt rezidenți.