Raețchi (PNL): : Îl provoc pe preşedintele PSD Diaspora la trei dezbateri – la Roma, Madrid şi Londra – cu comunităţile româneşti, pe tema dublării numărului de parlamentari de Diaspora
- Andreea Udrea, consultant politic
- 28 mai 2015, 17:04
Purtătorul de cuvânt al PNL Diaspora, Ovidiu Raeţchi, este de părere că PSD şi Victor Ponta nu sunt de acord cu dublarea numărului de parlamentari pentru Diaspora, aşa cum solicită PNL, pentru că fanteziile privind păstrarea puterii şi după alegerile legislative din 2016 îi fac să nu mai gândească limpede şi să blocheze reprezentarea corectă a românilor din străinătate în Parlament.
„Scuzele PSD pentru a bloca adoptarea votului prin corespondenţă au intrat în etapa justificărilor de gimnaziu. Mai întâi, au explicat că ar dori vot electronic, nu vot prin corespondenţă, pe urma au descoperit ca nu au bani pentru votul electronic, acum pretind că nu ştiu care este proiectul de lege al votului prin corespondenţă propus de PNL; în curand vor susţine ca l-au pierdut ca pe contractul Bechtel. Am auzit recent purtătorul de cuvânt al PSD spunând că nu este de acord cu dublarea numărului de parlamentari pentru Diaspora, afirmaţie ce dovedeşte din nou inadecvarea in raport cu romanii de peste hotare, care au solicitat în repetate rânduri o mai bună reprezentare în Parlamentul României, cerând explicit mai mulţi reprezentanţi ai Diasporei în Legislativ. Ar fi fost normal ca preşedintele PSD Diaspora sa ia pozitie in aceasta problema, sa vina in Spania, Italia, Marea Britanie si sa asculte opinia comunitatilor. Eu il provoc in iunie la o serie de trei dezbateri – la Roma, Madrid si Londra, cu romanii din Diaspora – pe tema numarului de parlamentari pentru romanii de pretutindeni. Asta, sigur, in cazul in care i se ridica interdictia judecatoreasca de a calatori in Diaspora.”
Raetchi a aratat ca PNL va milita pentru dublarea numarului de parlamentari din circumscriptia 43:
“PNL va încerca să impună măcar dublarea numărului de parlamentari – 8 deputaţi şi 4 senatori – pentru Diaspora în condiţiile în care reamintim că peste 3 milioane de români trăiesc şi muncesc în străinătate şi norma de reprezentare este de un deputat la fiecare 73.000 de locuitori şi un senator la fiecare 168.000 de locuitori. Si avertizez ca dacă PSD va continua să trateze Diaspora în acelaşi fel, atunci se poate aştepta la acelaşi rezultat ca cel de la alegerile prezidenţiale. Pot să înţeleg aprehensiunile PSD privind adoptarea votului prin corespondenţă şi dublarea numărului de parlamentari pe Diaspora pentru o mai eficientă reprezentare a românilor care trăiesc în străinătate. Datele din sondajele de opinie nu arată deloc bine pentru partidul lui Victor Ponta, dar toate aceste şicănări la adresa românilor din străinătate nu fac altceva decât să irite şi mai mult Diaspora şi să ducă la repetarea scenariului din noiembrie 2014. Fanteziile lui Victor Ponta privind păstrarea puterii şi după alegerile legislative din 2016 îl fac să nu mai gândească limpede şi să blocheze reprezentarea corespunzătoare a romanilor de peste hotare în Parlamentul României. El crede în mod eronat că dacă românii din străinătate vor fi subreprezentaţi şi parlamentarii de Diaspora vor fi mai puţini îşi va spori şansele de a rămâne la Palatul Victoria după alegerile din 2016.”