Selecționerul naționalei de tineret va fi promovat de oficialii Federației Române de Fotbal la prima reprezentativă.
După ce a făcut minuni la Campionatul European de Tineret, tehnicianul va încerca să-i ducă pe seniori la turneul final din 2020, după două meciuri de baraj.
Naționala de fotbal a României a încheiat, aseară, campania de calificare la Euro 2020. „Tricolorii” au evoluat, la Madrid, contra Spaniei (meci disputat după închiderea ediției), dar obiectivul a fost ratat după evoluția dezastruoasă din meciul cu Suedia (0-2).
Contra a bifat ultimul meci
Selecționerului Cosmin Contra îi va fi reziliat contractul, iar România mai poate ajunge la turneul final doar dacă va trece de două partide de baraj, programate în luna martie a anului viitor.
Prima, cea din semifinale, va fi în deplasare, cealaltă, în eventualitatea calificării, se dispută ori acasă, ori pe terenul adversarilor, în funcție de tragerea la sorți. În ultimele zile au fost vehiculate numele mai multor antrenori care să ocupe locul lăsat liber de Contra. Dan Petrescu părea favorit, mai ales că, după ce a câștigat două titluri cu CFR Cluj și i-a dus pe ardeleni foarte aproape de „primăvara europeană”, „Bursucul” ar vrea să plece din Gruia. Un alt antrenor luat în considerare de FRF a fost Gheorghe Hagi.
Hagi nu ar vrea să repete greșeala din 2001
Însă, niciunul dintre cei doi foști mari internaționali nu ar dori să preia echipa în acest moment și să-și asume o posibilă ratare a calificării. „Regele” a mai trecut prin așa ceva, după barajul cu Slovenia, atunci când i-a succedat lui Loți Boloni pe banca naționalei.
Așa că Răzvan Burleanu va alege cea mai la îndemână soluție. Lui Mirel Rădoi, selecționerul naționalei de tineret, i s-a propus să asigure interimatul, pentru meciul sau meciurile de baraj. El va fi ajutat și de Mihai Stoichiță, director tehnic la FRF. Rădoi și-a început cariera de antrenor cu un eșec de proporții, la FCSB, apoi s-a relansat la naționala mică.
Fostul internațional a calificat echipa la Campionatul European din această vară și a ajuns până în semifinalele turneului.
Pregătește și participarea la Jocurile Olimpice
Oficialii FRF se bazează și pe faptul că Rădoi a lucrat foarte bine cu tinerii de perspectivă ai fotbalului românesc, pe care îi va promova în viitorul apropiat la naționala mare. La anul, Mirel pregătește și participarea României la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Reprezentativa „tricoloră” n-a mai ajuns la acest nivel din 1964 și are ca obiectiv câștigarea unei medalii.