Putin, prima vizită externă de la mandatul de arestare CPI

Putin, prima vizită externă de la mandatul de arestare CPI Vladimir Putin. Sursa foto: Dreamstime.com

Vladimir Putin face prima vizită externă de la emiterea mandatului de arestare de către Curtea Penală Internațională.

Vladimir Putin s-a aflat joi în Kârgâzstan pentru a se întâlni cu unii dintre rarii săi aliați, prima sa călătorie în străinătate de când a făcut obiectul unui mandat de arestare al Curţii Penale Internaționale (CPI) pentru "deportarea" copiilor ucraineni, scrie La Libre Belgique.

Putin nu riscă nimic

Președintele rus, care a renunțat la mai multe summituri internaționale din cauza acestui mandat de arestare, nu riscă să fie arestat în această călătorie, întrucât această țară central-asiatică apropiată de Moscova nu a ratificat Statutul de la Roma, tratat fondator al CPI.

Putin a sosit joi dimineaţă în Kârgâzstan, au informat agențiile de presă din Rusia și Kârgâzstan.

El a aveut o întâlnire joi cu omologul său azer, Ilham Aliev, prima de la victoria Azerbaidjanului din Nagorno-Karabah, în timp ce premierul armean Nikol Paşinian, ale cărui relații cu Moscova au devenit tensionate, va fi absent.

Vladimir Putin a vorbit și cu președintele kârgâz Sadîr Japarov în cadrul acestei vizite, care coincide cu aniversarea a 20 de ani de la deschiderea bazei militare ruse Kant din Kârgâzstan.

Summit al țărilor din fosta URSS

Apoi, președintele rus va participa vineri la un summit al țărilor din fosta URSS, în prezența principalului său aliat, belarusul Aleksandr Lukașenko, dar și a unor lideri cu unele îndoieli cu privire la invadarea Ucrainei, precum kazahul Kassîm-Iomart Tokaev și uzbecul Șavkat Miromonovici Mirzioiev.

Vladimir Putin, care a lansat trupele ruse în atacul asupra Ucrainei în februarie 2022, se află sub un mandat de arestare al CPI din martie, o decizie pe care Moscova o consideră „nulă și neavenită”.

În ultimele luni, el a avut grijă să evite marile adunări internaționale, fiind marele absent de la summitul BRICS din Africa de Sud din august, apoi la cel al G20 din India, în septembrie.

La începutul lunii octombrie, președintele rus a explicat că evită summiturile internaționale pentru „a nu le face probleme” organizatorilor. „Dacă vin, vor fi spectacole politice, atacuri politice”, a justificat el, estimând că, oricum, sunt „suficiente lucruri de făcut acasă”.

Putin va merge și în China comunistă

Vladimir Putin, pe care Occidentul încearcă să-l facă un paria, este așteptat și în China în octombrie, la invitația aliatului său Xi Jinping, să participe la un forum economic internațional. Aceasta va fi prima sa călătorie în această țară, partener apropiat, de la începutul conflictului din Ucraina. Şeful diplomaţiei sale, Serghei Lavrov, va merge acolo în perioada 16-18 octombrie.

Deşi Putin a călătorit puțin după pandemia de Covid-19, și cu atât mai puțin după ofensiva din Ucraina, el a vizitat mai multe țări din Asia Centrală în 2022. A vizitat și orașul Mariupol, ocupat în martie 2023, în sudul Ucrainei.

Fostele republici sovietice din Asia Centrală rămân printre cei mai apropiați parteneri ai Moscovei, chiar dacă relațiile lor au fost tensionate de la începutul atsaltului  rusesc asupra Ucrainei.

Șefii lor de stat s-au angajat la sfârșitul lunii septembrie la Berlin să facă „eforturi suplimentare” pentru a împiedica Rusia să eludeze sancțiunile prin țările lor, un semn al dorinței lor de a-și aprofunda relațiile cu Occidentul.

Relații tensionate în Caucaz

Kazahstanul, care are o mare minoritate rusă, a anunțat că dorește să consolideze limba kazahă față de cea a fostului „popor frate”.

În Caucaz, relațiile cu Armenia au devenit tensionate pentru Rusia de la victoria militară a Azerbaidjanului în Nagorno-Karabah. Erevanul a ratificat recent calitatea de membru al CPI și și-a afișat apropierea de europeni, spre marea nemulțumire a Moscovei. Cu toate acestea, legăturile economice, militare și culturale dintre Rusia și fostele republici sovietice rămân puternice.

Putin a demarat astfel livrările de gaz rusesc către Uzbekistan prin Kazahstan, săptămâna trecută, o sursă de venit în timp ce sectorul este lovit de sancțiuni.

Sâmbătă a avut loc o ceremonie, ziua în care stăpânul de la Kremlin și-a sărbătorit 71 de ani. Înconjurat de lideri kazahi și uzbeci, Putin a vrut să le arate Aurus Komendant, primul SUV de lux fabricat în Rusia în ciuda sancțiunilor.

(Traducerea: Rodezia Costea, RADOR RADIO ROMÂNIA)