Poliția rutieră din Peninsula Crimeea a anunțat că nu îl va amenda pe președintele Vladimir Putin pentru că a condus o motocicletă fără cască la un festival al bikerilor.
Putin a fost văzut pe 10 august la ghidonul unei motociclete cu ataș, marca Ural, de fabricație rusească, îmbrăcat cu geacă și pantaloni de piele, la un festival al bikerilor organizat în capitala Crimeii, Sevastopol, de clubul Lupii Nopții. În șaua din spate și în ataș se aflau doi dintre liderii politici locali. Mai multe persoane au depus plângeri la autorități, afirmând că, potrivit legislației în vigoare, Putin trebuie să primească o amendă de o mie de ruble (15 dolari).
„Se vede că este posibil să mergi pe motocicletă fără să porți cască”, a scris pe Facebook avocatul Maxim Cikunov, una dintre persoanele care au sesizat poliția.
Deputatul local Oleg Komutinikov, care a depus plângere la biroul Procurorului General, a scris la rândul său pe Facebook: „Putin încalcă legea din nou. Cred că devine o tradiție proastă. Ce dacă încălcările sunt minore? Asta le face mai puțin ilegale?”
Legea nu se aplică
Într-o scrisoare adresată lui Cikunov, poliția din Sevastopol a răspuns că regulile de circulație obișnuite nu s-au aplicat în cazul festivalului motocicliștilor, din cauză că „traficul rutier este total interzis” în timpul ceremoniilor oficiale, al competițiilor sportive și al paradelor militare, se arată în scrisoare.
Același argument a fost folosit pentru a respinge o plângere depusă de opozantul Alexei Navalnîi, în 2011, după ce Putin a condus fără cască un „trike” (motocicletă cu trei roți) american Harley Davidson în portul de la Marea Neagră, Novorosiisk, în cadrul unui festival organizat de asemenea de Lupii Nopții.
„Niște tipi virili și grozavi”
De asemenea, anul trecut, în luna mai, Vladimir Putin a condus fără centură de siguranță un camion de mare tonaj la inaugurarea podului care leagă Crimeea de Rusia peste Strâmtoarea Kerci. Pe 10 august, în vreme ce Putin participa la moto-festivalul Lupilor Nopții din Sevastopol, în Moscova și alte câteva orașe aveau loc mari manifestații ale opoziției. Putin nu a ezitat să facă o paralelă implicită între Lupii Nopții și protestatari, lăudându-i pe bikeri pentru că arată „cum trebuie să fie tratată Rusia”. „Sunt foarte fericit că niște tipi atât de virili și de grozavi dau exemplu tinerilor din țara noastră”, a mai spus Putin.
Prietenii mei, Lupii
Motocicliștii rockeri grupați în clubul Lupii Nopții, care primește subvenții de milioane de ruble anual din partea guvernului de la Moscova, sunt numiți de Putin „prietenii mei”. În octombrie 2015, ei au primit o donație de 12 milioane de ruble pentru a-și construi la Sevastopol, în Crimeea proaspăt anexată, un centru al „tinerilor patroți”. Istoricul Timothy Snider de la Universitatea Yale afirmă că Lupii sunt „un braț paramilitar și de propagandă al regimului Putin”.
Mulți dintre membrii clubului au participat alături de militanții pro-ruși la procesul de anexare a Crimeii, blocând drumurile spre Sevastopol și atacând o rafinărie și sediul marinei ucrainene din oraș. Alexander Valdostanov, liderul clubului, un fost medic, a fost decorat de Vladimir Putin cu medalia „Pentru Recâștigarea Crimeii” și se bucură de intrare liberă la Kremlin. Lupii Nopții au filiale în mai multe țări, inclusiv în România.