PUTIN își adună acoliții politici din EUROPA. Extrema-dreaptă s-a întâlnit la Sankt Petersburg

PUTIN își adună acoliții politici din EUROPA. Extrema-dreaptă s-a întâlnit la Sankt Petersburg

O adunătură pestriță de organizații politice de extrema-dreaptă din Europa și SUA a participat la o conferință, duminică, în Rusia, pentru a denunța ceea ce ele numesc „degradarea tradițiilor albilor creștini în Occident”, scrie NY Times.

Gazdele au folosit această ocazie pentru a promova eforturile Rusiei de a atrage aliați politici de orice culoare.

Vorbind împotriva căsătoriilor între persoane de același sex, bancherilor din New York, Islamului radical și globalizării, printre altele, fiecare dintre cei care au ținut discursuri au lăudat Rusia și președintele Vladimir Putin, ca un „stâlp” al valorilor robuste, conservatoare în prezent.

Putin a încercat, o vreme, să aibă o influența internațională prin impunerea țșării ca gardianul global al valorilor tradiționale. Eforturile sale s-au accentuat, pentru că Moscova trebuie să submineze gestul Europei de a sancționa economic Rusia pentru agresiunea din Ucraina.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Calculul lui Putin că Europa ar trebui să-și schimbe atitudinea față de Ucraina și că acesta lucru s-ar putea întâmpla dacă și când problemele interne ale Europei ar surclasa evenimentele din Ucraina”, a spus Nikolai Petrov, un politolog din Moscova. „Ei se pot împrieteni cu oricine care reprezintă un risc la adresa partidelor de guvernământ di Europa, inclusiv forțele radicale”, a spus el, adăugând că dacă naționaliștii radicali devin tot mai importanți pe continentul european, pot fi aliați ai Kremlinului.

Organizatorii au declarat că respectiva conferință, de o zi, numită Forumul Conservator Internațional din Rusia, a fost doar o primă tentativă de acest gen. Rusia este gata să facă front comun cu cei de stânga, de centru, verzii și orice alt aliat politic critic al „dominației americane” și al altor „boli sociale”, au spus ei.

Totuli, forumul nu s-a dovedit a avea amploarea pe care și-au dorit-o organizatorii - reprezentanții unor partide politice notabile din Europa, printre care Frontul Național din Franța, Jobbik din Ungaria, Partidul Libertății din Austria, n-au participat. Doi europarlamentari ai formațiunii Zorii Auri din Grecia au avut discursuri, dar unul dintre ei s-a referit exclusiv la lansarea unei cooperări mai strânse între Rusia și Grecia.

Partidul naționalist rus Rodina, sau Mama Rusia, a fost organizator al conferinței. Viceliderul partidului pentru probleme ideologice, Fiodor Biriukov, a descris scopul principal al reuniunii ca fiind construirea unor organizații pe „tradiționaliști”.

Circa 40 de persoane s-au adunat în fața hotelului, unde se desfășura forumul, pentru a protesta, spunând: „Nu vrem naziști străini în Sankt Petersburg., avem destui de-ai noștri”. Polițiștii au reținut 8 dintre manifestanți.