PUTIN iese la ATAC. Ucraina este pusă la ZID: „Vând cu succes sentimente ANTIRUSEȘTI!”
- Andrei Arvinte
- 28 noiembrie 2018, 21:46
Vladimir Putin, președintele Rusiei, nu a mai stat pe gânduri și a lansat un atac direct la adresa Ucrainei, acuzând că autoritățile „vând sentimente antirusești”.
Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat miercuri Kievul de incidentul naval din weekend în largul Crimeii şi de faptul că s-a servit de acesta pentru a „vinde sentimente antiruseşti”, catalogând politica Occidentului faţă de Ucraina ca suferind de „miopie”, potrivit agenţiilor de presă Unian şi RIA Novosti.
Totul i se iartă actualei puteri de la Kiev, a remarcat Vladimir Putin, pronunţându-se miercuri în premieră, în marja unui forum economic la Moscova, cu privire la incidentul din weekend. 'Probabil, dacă va cere prunci la micul dejun, i se vor aduce', a adăugat el, într-o declaraţie apreciată drept scandaloasă de mai mulţi comentatori, scrie agerpres.ro.
„Uneori sunt de-a dreptul surprins - chiar dacă m-am obişnuit cu multe lucruri - dar actualele autorităţi ucrainene vând cu succes sentimente antiruseşti, nu le-a mai rămas nimic altceva de vânzare. Se creează impresia că totul li se iartă. Dacă vor cere astăzi prunci la micul dejun, probabil că vor fi serviţi. De ce nu? - vor spune unii - le este foame”, a afirmat Putin, acuzând Occidentul că face pe placul capriciilor Kievului.
Preşedintele rus a denunţat în acest context politica 'extrem de mioapă' a Vestului faţă de Ucraina, care - în opinia sa - nu va duce la nimic bun pentru că doar face să 'relaxeze conducerea ucraineană'. În opinia sa, Occidentul este indulgent faţă de Kiev pentru că acesta îi serveşte discursul pe care doreşte să-l audă.
În aceeaşi declaraţie, Putin l-a acuzat pe omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, de orchestrarea unei 'provocări' pentru a-şi creşte popularitatea în sondaje în perspectiva alegerilor prezidenţiale din martie 2019, referindu-se la incidentul naval de duminică din largul Crimeii, când gărzile de coastă ruseşti au interceptat cu forţa trei nave militare ucrainene înainte de a traversa strâmtoarea Kerci pentru a ajunge din Marea Neagră în Marea Azov, pe motiv că ar fi încălcat apele teritoriale ruse.