Psihoza teroriștilor. Cum a fost întreținută

Psihoza teroriștilor. Cum a fost întreținutăSursa: EVZ

Cea mai mare necunoscută a evenimentelor din decembrie 1989 a reprezentat-o povestea cu teroriștii, diversiune care a avut drept rezultat 853 de morți și 2157 de răniți.

Armata română a ripostat în premieră unui inamic invizibil. Ca urmare directă a tirului deosebit de intens existent în Piața Palatului în seara zilei de 22 decembrie 1989, două obiective de patrimoniu (Biblioteca Centrală Universitară și Palatul Republicii/Regal) au suferit uriașe distrugeri, prin incendiere.

Au fost distruse în mod ireparabil foarte multe bunuri ale patrimoniului național, valoarea acestora fiind practic inestimabilă.” Armata a pus armamentul greu, tunurile tancurilor și mitraliere TAB-urilor, pe cele două clădiri, ca să-i anihileze pe „teroriștii” apăruți la momentul potrivit. Dar, așa cum au apărut, la fel au și dispărut, pentru că nu a existat niciun cadavru.

Astfel, ora 18.30 a zilei de 22 devine cel mai important moment al Evenimentelor din Decembrie 1989. Deslușirea motivelor pentru care „au trebuit să moară” 957 de oameni, atâția câți au pierit în urma declanșării Diversiunii Teroriste, se găsește exact în detaliile cotiturii petrecute în acele clipe.

Cum s-a implicat actorul Ion Caramitru în „anihilarea” teroriștilor din decembrie 89 aflați din clipul oferit de Evenimentul Istoric.