PSD și PNL se țin tare la prima întâlnire. Negocieri sub semnul întrebării

PSD și PNL se țin tare la prima întâlnire. Negocieri sub semnul întrebării

Prima rundă de negociere între PSD și PNL, pentru susținerea unui guvern minoritar condus de Nicolae Ciucă, s-au încheiat fără nici un rezultat.

Echipele de negociere ale PNL și PSD nu au reușit să ajungă la o înțelegere în cadrul primei întâlniri, de la Vila Lac. Cele două părți nu au reușit să se înțeleagă, conform unor surse politice, deoarece liberalii au pus condiția ca PSD să nu ridice pretenții cu privire la programul de guvernare.

Aceasta în condițiile în care Marcel Ciolacu, liderul PSD, a anunțat că partidul său va susține un guvern minoritar doar dacă liberalii vor accepta un set de zece condiții.

Duminică la prânz delegațiile PSD și PNL, conduse de Marcel Ciolacu, respectiv Florin Cîțu, s-au întîlnit pentru a stabili condițiile de susținere pentru un viitor guvern minoritar PNL – UDMR.

Președintele PSD a fost însoțit de Paul Stănescu, Vasile Dâncu și Sorin Grindeanu, în timp ce din delegația PNL ar fi făcut parte, pe lângă liderul partidului, vicepreședinții Dan Vîlceanu și Rareș Bogdan.

Sursa: Răzvan Valcaneantu

Florin Cîțu a reevaluat PSD

Cu puțin timp înainte de întîlnirea de la Vila Lac, Florin Cîţu aprecia PSD pentru că liderii săi vorbeau despre un armistițiu pentru susținerea unei guvernări minoritare PNL. Din perspectiva sa, a fost un pas înainte spre o înțelegere pentru guvernare.

„Faptul că se vorbeşte de un armistiţiu e un pas înainte important. Dacă se ajunge... vom vedea, după aceea, dacă şi celălalt partid, USR, va fi de acord să trecem acest guvern cu majoritate largă. Mâine putem să-l trecem dacă toţi sunt de acord şi să încheiem această perioadă, să nu mai vorbim de politică”, a declarat Florin Cîțu.

Potrivit spuselor sale, PNL își dorește să guverneze, în următoarea perioadă, cu o largă susținere parlamentară.

„Dacă e vorba de armistiţiu, acum nu ştiu dacă până la 1 februarie sau până în martie, aprilie, mai, iunie, toamna viitoare, dar e nevoie de un moment în care toate partidele politice să spună «ok, patru luni de zile nu se întâmplă nimic pentru că, uitaţi-vă, trebuie să trecem România prin această perioadă şi e nevoie de un guvern cu puteri depline»”, a mai spus Florin Cîțu.

Ne puteți urmări și pe Google News