Potrivit afirmațiilor premierului desemnat Ludovic Orban, alegerile locale vor avea loc, cel mai probabil, pe data de 14 iunie.

Ultimul sondaj CURS arată că Firea este favorit în opțiunile bucureștenilor, având un procent de 40%.

„Sunt victima unei campanii agresive promovată de USR și PNL. Cetățenii știu ce s-a făcut 30 de ani în București. Eu, la început, am fost ținută o lună pe bară de fostul primar, pentru că acel primar dorea să mai rezolve niște lucruri. Eu am depus jurământul ultima dintre toți primarii. Eu sunt primar de 3 ani, dar solicitările opoziție sunt ca și cum aș fi primar de 30 de ani. Nu răspund decât pentru mandatul meu.

Acest sondaj care a fost realizat, eu le mulțumesc tuturor celor care au încredere în mine, dar eu răspund pentru ceea ce am făcut în mandatul meu, nu răspund pentru manipulările și fake news-urile promovate de alții. Se vede foarte clar faptul că bucureștenii sunt mai inteligenți și înțeleg mai bine ceea ce am făcut și nu cred manipulările”, a spus Gabriela Firea.

Despre situația spitalelor din București, Firea a spus: „Am tot respectul pentru spitalele private, dar toți bolnavii cu afecțiuni majore sunt trimiși la spitalele de stat. Eu am fost și în spitale de stat și private. Cele trei operații ale mele le-am făcut la la spitale de stat. Ultima a fost la Cantacuzino pentru că au pregătirea pentru intervenții majore”

„Am fost întotdeauna un om de echipă și nu neapărat să fiu eu în frunte. Dacă sunt considerată un bun lider, să fiu promovată. S-a vorbit în aceste zile de filozofia trădării. Cea mai mare trădare este față de români. De ce am pierdut alegerile europarlamentare? În loc să ne ținem de acel program de guvernare ne-am ținut de alte priorități. Pe timpul lui Victor Ponta a fost cea mai bună guvernare a PSD. A avut cea mai mare creștere economic. În momentul în care Ponta a fost un premier capabil și a salvat Bucureștiul să-l atacăm? Pericolul este PNL, care vrea să tripleze facurile cetățenilor. „Aveți 19 spitale în București, privatizați-le”. Și pericolul este USR, care împreună cu PNL au votat împotriva bugetului primăriei care voia fluidizarea traficului. Nu știu dacă se va realiza o alianță la nivel național între PSD și Pro România, dar la nivel de București ar fi un lucru bun. În fond, provenim din același partid. Îl felicit pe Victor Ponta pentru ce a făcut.  Nu putem să ștergem cu buretele lucrurile bune”, a mai spus Firea

Știre în curs de actualizare

Te-ar putea interesa și: