Momentul în care PSD ar fi putut face alianță cu AUR. Explicațiile lui Grindeanu

Momentul în care PSD ar fi putut face alianță cu AUR. Explicațiile lui GrindeanuGrindeanu. Sursa foto: Facebook

Partidul Social Democrat (PSD) nu va face alianţă cu AUR, afirmă Sorin Grindeanu. Liderul politic explicat că, dacă ar fi dorit, reprezentanții partidului ar fi putut începe prin amendamentele la buget, care ar fi trecut rapid și ar fi făcut evidente intențiile PSD-ului.

PSD respinge varianta unei alianțe cu AUR

Grindeanu a adăugat că PSD nu va susține niciun guvern minoritar.

„PSD-ul nu va face alianţă cu AUR. Şi am spus nu odată, de mai multe ori. Dacă vroiam să facem aceste lucruri, puteam să începem la buget. Erau amendamentele care ar fi trecut foarte repede şi lucrurile s-ar fi văzut, evident. Nu facem această alianţă. Le-am spus şi celor cu care m-am întâlnit ieri la Bruxelles. Şi nici nu vom susţine vreun guvern minoritar”, a explicat el, la regionala PSD din Oltenia privind referendumul intern cu privire la soarta coaliţiei.

Liberalii, îndemnați să ia singuri deciziile

Liderul PSD a explicat că nu poate comenta acțiunile PNL, subliniind că este treaba liberalilor să decidă dacă vor să facă acest pas.

„Luaţi declaraţiile domnului Fenechiu, care spunea că de ce să ascundem, că poate să susţină AUR un guvern minoritar. Eu pot să spun lucrurile şi nu m-am referit la ce înseamnă PNL-ul, pentru că nu mă interesează. Mă interesează ce fac ca preşedinte PSD”, a mai spus Grindeanu.

Bolojan, despre nemulțumirile celor din PSD

Ilie Bolojan, Parlament, buget

Ilie Bolojan. Sursa: Inquam photos/George Călin

Premierul Ilie Bolojan a declarat că, în contextul problemelor multiple cu care se confruntă România, „ultimul lucru de care are nevoie România este o criză politică”. Șeful Guvernului a mai spus că așteaptă să vadă ce decizie va lua PSD după 20 august, când social-democrații vor anunța dacă rămân sau nu la guvernare.

Liderul PNL a explicat că nu poate decide pentru PSD, dar a avertizat că social-democrații vor răspunde dacă vor provoca o criză politică.

„Cei care vor genera o criză politică – şi asta poate să facă PSD-ul, conform anunţurilor pe care le-au făcut – dacă fac asta, îşi vor asuma întreaga răspundere pentru acest lucru”, a declarat premierul.