PSD organizează un "retreat" în Deltă, pentru a discuta despre campania pentru prezidenţiale

PSD organizează un "retreat" în Deltă, pentru a discuta despre campania pentru prezidenţiale

Liderii PSD Victor Ponta şi Liviu Dragnea se vor întâlni, joi şi vineri, la Tulcea şi în Deltă, în două şedinţe succesive, cu caracter informal şi formal, cu vicepreşedinţii PSD, preşedinţii de organizaţii judeţene şi unii dintre miniştri, pentru a discuta despre campania pentru prezidenţiale.

Surse din PSD au menţionat, pentru MEDIAFAX, că social-democraţii se vor reuni, joi după-amiază, la Tulcea, unde se vor caza la hotelul Esplanada. Prima reuniune, cu caracter informal, va avea loc în acest hotel, în cursul serii.

Social-democraţii se vor reuni vineri dimineaţă, în cadrul întrevederii cu caracter formal, în Deltă, loc spre care se vor deplasa cu vaporul.

În şedinţa informală vor exista luări de cuvânt, fiecare lider judeţean şi vicepreşedinte urmând să îşi exprime poziţia faţă de organizarea campaniei electorale în teritoriu şi la centru.

Vineri după-masă este posibil ca preşedintele PSD, Victor Ponta, şi preşedintele Executiv al PSD, Liviu Dragnea, să susţină o conferinţă de presă, la hotel, pe tema acestei întrevederi organizatorice.

La reuniunea social-democraţilor nu a fost invitată şi presa.