PSD a PLAGIAT sloganul lui Mugur Isărescu din anul 2000
- Dan Andronic
- 25 aprilie 2014, 10:02
Îmi tot stătea pe creier sloganul PSD/USL. Aveam impresia că l-am mai văzut undeva. Împreună cu Mircea Marian am căutat și am găsit! E un plagiat clar. După cel al lui Mugur Isărescu. A fost folosit la alegerile prezidențiale din anul 2000. Sunt curios câți bani au plătit pesediștii pentru "creație"...
Formația inițială a fost dată de un blogger din Slatina, acum 2 ani. Dar nimeni nu s-a sesizat.
”Reciclarea e bună... oriunde. Şi în politică se practică. Se întâmplă cu sloganul useliştilor: România puternică. România din slogan este înlocuită cu numele colegiului, de exemplu: Slatina puternică, slogan folosit şi de Mugur Isărescu în construcţie asemănătoare (Vreau o Românie puternică)”, spune bloggerul ClickPertyPG.
Mugur Isărescu a candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie 2000, ca independent sprijinit de CDR. A obținut doar 9,54% în primul tur.
Panouri electorale cu fotografia lui Victor Ponta alături de sigla PSD-UNPR-PC şi cu îndemnuri la vot au apărut, în ultimele două zile, în mai multe cartiere din Ploieşti, în condiţiile în care campania electorală pentru alegerile europarlamentare începe astăzi.
Pe cele mai circulate artere rutiere din oraş au fost montate panouri cu fotografia premierului Victor Ponta alături de sloganurile "Trimitem la Bruxelles oameni mândri că sunt romani" şi "România puternică în Europa", precum şi cu sigla alianţei electorale PSD-UNPR-PC cu îndemnul "votează".
De asemenea, au fost amplasate panouri electorale cu sigla alianţei PSD-UNPR-PC pe fond alb, cu îndemnul "votează" şi cu sloganul "România puternică în Europa".