Protestele în pieţe sau pe drumuri publice, interzise prin lege

Protestele în pieţe sau pe drumuri publice, interzise prin lege

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, ieri, că există obligaţia ca orice adunare publică, desfăşurată în pieţe, drumuri sau în apropierea sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes publicat sau privat, să fie în prealabil anunţată, cu toate că majoritatea instanţelor Curţii de Apel Bucureşti susţineau că manifestaţiile nu trebuie declarate.

Decizia vine pe fondul unei sesizări din partea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a specificat că există „practici neunitare în instanţe cu privire la modul în care trebuie interpretate şi aplicate prevederile art. 3 din Legea 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, mai precis sintagma „cele care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor sau a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat„”.

În acest context, protestatarii au ieşit în stradă, susţinând că nu încalcă legea şi că au fost amendaţi de jandarmi la manifestaţiile pentru care au încercat în zadar să obţină autorizaţii.