Proteste VIOLENTE în Venezuela. Manifestanții, îndepărtați cu gaze lacrimogene

Proteste VIOLENTE în Venezuela. Manifestanții, îndepărtați cu gaze lacrimogene

Sute de opozanţi ai preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro au defilat sâmbătă la Caracas împotriva proiectului Adunării Constituante iniţiat de el, înainte de a fi împrăştiaţi cu grenade lacrimogene, transmite AFP.

De la 1 aprilie, adversarii politici ai preşedintelui socialist manifestează aproape zilnic la Caracas şi în alte oraşe ale ţării. Violenţele din marja acestor proteste, a căror responsabilitate şi-o pasează reciproc guvernul şi opoziţia, au făcut 66 de morţi şi peste o mie de răniţi, informează Agerpres. 

"Nu este o încălcare mai gravă a Constituţiei decât să faci o Constituantă care uzurpă puterea poporului", a denunţat sâmbătă în faţa reprezentanţilor presei deputatul din partea opoziţiei Tomas Guanipa care a manifestat la Caracas. Parlamentul este singurul organ al aparatului de stat controlat de opoziţie. 

Membrii Adunării Constituante urmează să fie aleşi la 30 iulie. Opoziţia vede în aceasta o manevră a preşedintelui pentru a se agăţa de putere, în timp ce ţara se confruntă cu o gravă criză politică şi economică, marcată de o inflaţie galopantă şi lipsa mai multor alimente de bază şi medicamente. 

Nicolas Maduro a anunţat că noua Constituţie a Venezuelei care va fi redactată de Adunarea Constituantă va fi supusă unui referendum consultativ, dar opoziţia este de părere că însuşi principiul lansării acestui proces de înlocuire a legii fundamentale trebuia supus unui consultări populare

 

Ne puteți urmări și pe Google News