Proteste de amploare în Danemarca împotriva ”pașaportului corona”
- Cristi Dorombach
- 7 februarie 2021, 09:05
Proteste de amploare în Danemarca împotriva ”pașaportului corona”
Circa 600 de persoane au protestat pe străzile din Copenhaga împotriva măsurilor anti-coronavirus luate de guvernul danez, în special împotriva viitorului pașaport de vaccinare, notează AFP.
La apelul "Men in Black Denmark", un grup activ pe Facebook care organizează mitinguri de mai bine de o lună, protestatarii s-au întâlnit în faţa parlamentului pentru a susţine "libertatea de alegere" şi a denunţa "constrângerile" şi "dictatura" măsurilor de semi-izolare anti-COVID-19 impuse în Danemarca.
Pe un frig polar, mitingul, la care au participat copii, a avut drept scop de a protesta în mod special faţă de "paşaportul corona".
La fel ca alte ţări europene, Danemarca va dezvolta un certificat electronic de vaccinare împotriva COVID-19 destinat călătoriilor şi potenţial să servească pentru intrarea la evenimente sportive sau culturale, chiar şi la restaurante.
Pașaportul Corona - obligația de a se vaccina
Pentru "Men in Black Denmark", crearea acestui "paşaport" duce la obligaţia de a se vaccina, deci o restricţie în plus la libertăţile individuale. În Danemarca, vaccinarea este recomandată, dar nu obligatorie.
Participanţii au purtat un portret al şefei guvernului danez, Mette Frederiksen, având trăsăturile dictatorului nord-coreean Kim Jong Un.
În pofida tonului radical al manifestanţilor, cea mai mare parte a marşului, care a fost autorizat, s-a desfăşurat paşnic, în prezenţa unei numeroase forţe de poliţie.
În urmă cu două săptămâni, o manifestaţie similară a fost marcată de incendierea unui manechin reprezentând-o pe Mette Frederiksen. De atunci, doi indivizi se află în arest, puşi sub acuzare pentru "ameninţări" la adresa premierului.
Apariţia mişcării, chiar dacă manifestaţiile rămân limitate la câteva sute de oameni, stârnesc temeri de radicalizare.
Magazinele neesenţiale, barurile şi restaurantele sunt închise în prezent în regatul scandinav cu o populaţie de 5,8 milioane de locuitori, iar guvernul a prelungit restricţiile cel puţin până la 28 februarie. Cu toate acestea, şcolile primare se pot redeschide luni, mai scrie AFP, citat de Agerpres.