Protejata lui Bolojan, aleasă secretarul general al Camerei Deputaților
- Dinu Marian
- 3 septembrie 2025, 06:53
Arina Moș, deputat PNL. sursa: FacebookProtejata lui Bolojan, în fruntea Camerei Deputaților. Arina Moș (PNL), aflată la primul mandat de deputat, a fost aleasă secretar al Camerei Deputaților în noua sesiune parlamentară. Informația a fost confirmată de mai multe surse media, precum și de pagina oficială a Camerei.
Protejata lui Bolojan, de la Oradea la Parlament
În vârstă de 45 de ani, Arina Moș este considerată creația actualului premier. A fost un prilej de atac la adresa lui Bolojan, de pe vremea când lucrau împreună. De altfel cariera ei a fost strâns legată de cea lui Ilie Bolojan. Ea a fost consilier al primarului Ilie Bolojan (2008–2013), apoi viceprimar al Oradei, înainte de a deveni senator pentru o jumătate de mandat și, din 2024, deputat.
La scurt timp după numire, Moș a transmis pe rețelele sociale că începe sesiunea „cu energie și determinare” și că susține măsuri pentru reducerea risipei și îmbunătățirea serviciilor publice.
Controverse semnalate în presă
Numirea a venit pe fondul unor articole critice care evocă proximitatea politică față de Ilie Bolojan și includ acuzații privind angajări ale membrilor familiei în instituții din subordinea Primăriei Oradea.
“Criticii subliniază că Arina Moș și-a angajat întreaga familie în cadrul Primăriei Oradea. Soțul său, Radu Moș, a ajuns prin concurs la evidența populației, iar fiul lor este, de asemenea, angajat al instituției. Această practică a fost remarcată în contextul disponibilizărilor operate de Bolojan în 2013”, scrie jurnalul.ro.
Arina Moș nu a comentat public aceste afirmații în ultimele zile.
Date din declarațiile de avere
Conform declarației de avere depuse în 2024, familia deține, între altele, trei terenuri intravilane în Oradea (dobândite în 2021, 2023 și 2024), o casă de locuit de 159 mp (achiziție 2023) și un spațiu imobiliar de 118 mp (donație 2021). Documentul consemnează și un credit la BRD (2019) și împrumuturi intra-familiale contractate în 2023.
Profilul public al Arinei Moș rămâne strâns asociat proiectelor administrative inițiate la Oradea în perioada Bolojan și pozițiilor PNL pe tema eficientizării cheltuielilor publice, subiect pe care noul secretar al Camerei spune că îl va susține și la nivel parlamentar. GândulFacebook