Propaganda lui Putin lansează noi scenarii. Serviciul de spionaj SVR: Polonia ar pregăti dezmembrarea Ucrainei
- Iulia Moraru
- 1 iulie 2022, 16:23
Directorul serviciului rus de informații externe (SVR), Serghei Narîșkin,, a declarat că, potrivit surselor sale, conducerea poloneză ar fi început deja să lucreze la scenarii de dezmembrare a Ucrainei.
„Varșovia a analizat situația pentru a ajunge la o concluzie dureroasă că va fi imposibil, contrar declarațiilor politicienilor și militarilor occidentali, să împiedice forțele Rusiei și ale republicilor autoproclamate Donețk și Lugansk să facă față sarcinilor operațiunii speciale și să împiedice victoria Rusiei pe câmpul de luptă”, a declarat directorul SVR, citat de agenția rusă TASS.
Polonezii văd perspectivele reale de supraviețuire politică a regimului Zelenski drept „dezamăgitoare”, a mai spus Serhei Narîșkin, citat de TASS.
Opțiunile statului polonez
„Una dintre opțiunile de pe ordinea de zi este crearea pe Țările de Frontieră de Est a unui stat proxy controlat de Polonia „sub protecția” forțelor armate poloneze”, a mai spus șeful spionajului Federației Ruse.
„Alături de aceasta, se are în vedere un plan pentru transformarea regiunilor centrale ale Ucrainei într-o zonă-tampon care, speră Polonia, o va ajuta să evite o ciocnire directă extrem de nedorită cu Rusia”, a adăugat Directorul serviciului rus de informații externe, Serghei Narîșkin.
Transformarea Ucrainei într-un „stat proxy” ar însemna ca Polonia și aliații săi occidentali să ofere sprijin militar Kievului, dar să nu participe activ la război.
Potrivit spionajului Federației Ruse, autoritățile poloneze sunt sigure că Statele Unite și Marea Britanie vor fi nevoite să susțină un astfel de plan.
„Varșovia consideră că, pe măsură ce trupele ruse avansează adânc pe teritoriul ucrainean, Washingtonul și Londra nu vor avea de ales decât să manifeste „solidaritate necondiționată” cu un aliat care este gata să „apere cu hotărâre interesele Occidentului în Ucraina”, a mai spus Serghei Narîșkin.
Nu este prima dată când propaganda lui Vladimir Putin vorbește despre o dezmembrare a Ucrainei. La sfârșitul lunii mai, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, a declarat că Polonia încearcă să obțină controlul asupra teritoriilor din vestul Ucrainei. „Așa-numiții parteneri occidentali ai regimului de la Kiev nu ezită nici ei să profite de situația actuală pentru interesele lor egoiste. Au planuri speciale pentru teritoriile ucrainene. Se pare că Polonia trece deja la acțiuni pentru a pune stăpânire pe teritorii din vestul Ucrainei”, a spus, atunci, Patrușev.