Guvernul susține că nu se va mai face majorarea, în ciuda faptului că cei din USR-PLUS doresc să crească alocațiile, informează Antena3.

Respectivul proiect a trecut de Senat, dar acum este blocat la Camera Deputaților. Se spune că Finanțele nu permit această majorare pe considerntul că nu poate fi schimbată structura bugetară.

Pe de altă parte, în coaliție sunt discuții aprinse între PNL și USR, având în vedere că, potrivit surselor, cei de la USR își doresc o majorare a alocațiilor, însă Florin Cîțu este de altă părere.

În cazul în care nu se va ajunge la o soluție în Parlament, Guvernul este dispus să apeleze la un alt instrument, și anume la o ordonanță de urgență prin care va fi prevăzut faptul că nu va mai fi dată nicio majorare pentru alocații în anul 2021.

Promisiunile ministrului Muncii nu sunt respectate

Ministrul Muncii și protecției Sociale, Raluca Turcan anunța cu emfază, la începutul anului că următoarea majorare a alocaţiilor ar putea avea loc în iulie sau august.

La finalul anului trecut, Raluca Turcan anunța pe pagina sa de Facebook că alocaţiile pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani vor ajunge la suma de 214 lei pe lună.

„Alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% de la 1 februarie 2021, conform calendarului stabilit, exact cum am promis. Copiii cu vârste între 2 şi 18 ani vor primi 214 lei lunar”, scria ministrul Muncii pe pagina sa de Facebook.

Turcan a precizat atunci și că alocațiile pentru copiii până în doi ani și pentru copiii cu handicap, cu vârsta de maximum 18 ani, vor creşte la suma de 427 de lei pe lună: “Pentru copiii până în 2 ani şi copiii cu handicap până la 18 ani, cuantumul alocaţiei va fi de 427 de lei lunar” spunea Turcan.

Tot atunci, ea a precizat că următoarea majorare a alocaţiilor ar putea avea loc în iulie sau august.