Programul de Sărbători pentru urgențe medicale și transportul în comun

Programul de Sărbători pentru urgențe medicale și transportul în comun

Asistenţa medicală de urgenţă va fi asigurată în 11 unităţi medicale din Capitală, în perioadele cuprinse între 24 și 28 decembrie 2014, 31 decembrie 2014 și 4 ianuarie 2015. Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a făcut publică lista spitalelor de urgență din București care vor asigura asistența medicală de urgență în perioada Sărbătorilor de iarnă.

 ● Acestea sunt: Spitalul Clinic de Urgenţă (SCU) Bucureşti Floreasca, SCU Universitar, SCU Sf. Pantelimon, SCU Sf. Ioan, SCU Bagdasar- Arseni, Spitalul de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, SCU Oftalmologie, SCU pentru Copii „Grigore Alexandrescu” și SCU pentru Copii M.S. Curie.

● Serviciul de Ambulanță al Municipiului București, în această perioadă, va elibera certificate constatatoare de deces în întreaga Capitală. Solicitările populaţiei vor fi preluate la apelul de urgenţă 112.

● Colegiul Farmaciștilor a anunțat lista celor 20 de farmacii care vor fi deschise non-stop în Capitală (una în sectorul 5, 2 în sectorul 6, 3 în Sectorul 3, 4 în Sectorul 2 și câte 5 în sectoarele 1 și 4).

● Trenurile de metrou circulă în perioada 22 - 24 decembrie şi 29 - 31 decembrie 2014 la un interval de 8 minute, iar în zilele de Crăciun, respectiv 25 şi 26 decembrie şi în perioada 1- 4 ianuarie 2015, la interval de 9 minute.

● Mijloacele RATB vor circula după programul corespunzător unei zile de weekend.

Ne puteți urmări și pe Google News