Prognoză specială pentru București. Căldura sufocantă pune stăpânire pe Capitală
- Andrei Ilinca
- 2 august 2021, 11:16
Canicula va continua în București, în următoarele patru zile, iar valorile maxime vor depăși 36-37 de grade Celsius.
Perioada 2 - 3 august
Potrivit meteorologilor, în intervalul 2 august - 3 august, ora 9:00, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat (indice temperatură-umezeală ITU de peste 80 de unităţi). Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în a doua parte a zilei, când la rafală se vor atinge viteze de până la 35 - 40 km/h. Temperatura maximă va fi de 38 - 40 de grade, iar cea minimă de 20 - 22 de grade.
Perioada 3 - 5 august
Totodată, în perioada 3 august, ora 9:00 - 5 august, ora 22:00, în Capitală, valorile termice vor fi semnificativ mai scăzute decât în zilele precedente, dar disconfortul termic se va menţine relativ ridicat. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 34 de grade, iar joi (5 august) vor fi de 36 - 37 de grade.
Valorile minime vor oscila între 19 şi 21 de grade, cerul va fi variabil şi trecător, mai ales în cursul serilor, vor fi condiţii pentru manifestări de instabilitate atmosferică.
Cod Portocaliu de caniculă
ANM a emis, luni, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă, şi local de instabilitate atmosferică, valabile, în perioade distincte, în aproape jumătate de ţară. Fenomenele de disconfort termic se vor menţine până joi, 5 august, cu precădere în partea de sud şi sud-est a ţării.