PROGNOZA METEO. Vreme CAPRICIOASĂ. Vine iarna. Care sunt cele mai afectate regiuni cu ploi, burniță și polei

PROGNOZA METEO. Vreme CAPRICIOASĂ. Vine iarna. Care sunt cele mai afectate regiuni cu ploi, burniță și polei

Pentru săptămâna viitoare Administraţia Naţională de Meteorologie anunță o o vreme schimbătoare, cu temperaturi în scădere. În majoritatea regiunilor țării va fi burniță iar aria ploilor se va extinde

 Dimineața va fi polei în multe zone dar mai ales la munte, potrivit romaniatv.net

LA NOAPTE

ÎN ŢARĂ Cerul va fi variabil, exceptând regiunile estice și sud-estice, unde treptat se va extinde nebulozitatea joasă, asociată izolat și trecător cu burniță sau ploaie slabă, mai ales spre sfârșitul intervalului. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile minime se vor situa între -2 și 11 grade, mai scăzute în depresiuni, până spre -8 grade în estul Transilvaniei. Local, în zonele joase de relief va fi ceață.

LA BUCUREŞTI Cerul se va acoperi treptat cu nori joși sau va fi ceață, iar vântul va sufla slab. Temperatura minimă va fi de 2...3 grade, mai scăzută în zona preorășenească.

LUNI

ÎN ŢARĂ Valorile termice diurne se vor menține mai ridicate decât în mod normal în regiunile intracarpatice și în sud-vest, dar în restul teritoriului vor marca o scădere față de ziua anterioară. Cerul va fi variabil, cu nebulozitate joasă stratiformă, local persistentă și pe spații mici asociată cu burniță sau ploaie slabă, în Moldova, Dobrogea, Muntenia, iar în cursul nopții și în Oltenia. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe litoral, în sudul Banatului și nordul Moldovei.

Temperaturile maxime se vor încadra de la 7...8 grade în jumătatea de nord a Moldovei, până la 19...20 de grade în Banat și dealurile Crișanei, iar cele minime între -1 și 10 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei.Dimineața și noaptea local în zonele joase se va semnala ceață. 

LA BUCUREŞTI Valorile termice diurne vor fi mai scăzute decât în ziua anterioară, astfel că maxima se va situa în jurul valorii de 13 grade, dar minima va fi mai ridicată decât normalul perioadei și va avea valori de 6...7 grade. În cea mai mare parte a intervalului va fi nebulozitate joasă stratiformă, posibil asociată trecător cu burniță. Vântul va sufla slab și moderat. Dimineața vor fi condiții de ceață.

MARŢI

ÎN ŢARĂ Vremea se va răci mai ales în regiunile extracarpatice, unde, în condiții de nebulozitate joasă de tip stratiform, asociată trecător cu ploi slabe și burniță, regimul termic se va situa sub cel specific datei. În interiorul arcului carpatic vor fi valori de temperatură în continuare mai ridicate decât în mod obișnuit, cerul va fi variabil, iar în orele dimineții local va fi ceață. Noaptea vor fi înnorări și pe arii restrânse va ploua slab, în special în nordul, nord-estul și centrul țării. În zona înaltă a Carpaților Orientali și Meridionali, la sfârșitul intervalului vor fi posibile precipitații slabe și sub formă de lapoviță sau ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări cu precădere în timpul zilei, pe crestele montane, în sudul Banatului, nordul Moldovei și în Delta Dunării.

Temperaturile maxime vor fi de la 6 grade în Moldova și Dobrogea, până la 18 grade în Dealurile de Vest, iar minimele se vor încadra între 0 și 8 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei. Izolat se va semnala ceață.

LA BUCUREŞTI Temperatura aerului va continua să scadă, astfel încât maxima se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar minima va fi de 4...5 grade. Cerul va fi mai mult noros, dar numai trecător vor fi condiții de burniță. Vântul va sufla slab și moderat.

MIERCURI

ÎN ŢARĂ În jumătatea de est a țării vremea va fi în general închisă și temporar se vor semnala ploi slabe și burniță. La munte, în general la altitudini mai mari de 1400 m, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Cu totul izolat în jumătatea de nord a Moldovei și în estul Transilvaniei, dimineața, vor fi condiții de polei. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări temporare la începutul intervalului, dar numai izolat și trecător vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, iar noaptea și în regiunile estice.

Valorile termice se vor menține peste mediile multianuale în vestul și sud-vestul țării, iar în rest vor fi apropiate de acestea, astfel vor fi maxime cuprinse, în general, între 6 și 15 grade, iar cele minime se vor situa între -2 și 7 grade. În zonele joase, pe suprafețe mici, va fi ceață. 

LA BUCUREŞTI Cerul va fi mai mult noros și mai ales spre seară și noaptea, trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 11...12 grade, iar minima se va situa în jurul valorii de 5 grade.

JOI

ÎN ŢARĂ În jumătatea de est a țării înnorările vor persista și mai ales în cursul zilei, local vor mai fi ploi slabe sau burniță, iar în zona de munte se vor semnala precipitații mixte. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, dar mai ales dimineața și noaptea, pe arii restrânse se va semnala ceață. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei, precum și în zona montană înaltă.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 și 15 grade, iar cele minime între -3 și 5 grade. 

LA BUCUREŞTI Cerul va prezenta înnorări, iar în cursul zilei, trecător vor mai fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 10...11 grade, iar minima va fi de 2...4 grade. 

TENDINŢE VINERI - DUMINICĂ

ÎN ŢARĂ Valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale în jumătatea de vest a țării și ușor mai scăzute decât acestea în cea de est. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi în creștere spre sfârșitul intervalului. 

LA BUCUREŞTI Valorile termice se vor situa ușor sub mediile multianuale, iar probabilitatea de apariție a ploilor va fi în creștere spre sfârșitul intervalului.