Prognoza meteo pentru Crăciun. Cum va fi vremea de Sărbători în România

Prognoza meteo pentru Crăciun. Cum va fi vremea de Sărbători în RomâniaSursa: Arhiva EVZ

Mirela Polifronie, meteorolog la Administrația Națională de Meteorologie(ANM), a anunțat cum va fi vremea în România de Crăciun și care sunt șanseșe să ningă.

Mirela Polifronie, meteorolog la Administrația Națională de Meteorologie(ANM), a anunțat prognoza meteo pentru Crăciun. Ea a precizat că valorile termice vor fi normale pentru perioada respectivă și că românii vor avea parte de ninsoare. Și precipitațiile își vor face simțită prezența.

Vremea de Crăciun

„În săptămâna care este poate de cel mai mare interes, săptămâna între 19 și 26 decembrie, din punct de vedere termic vom avea temperaturi în general apropiate de normal. Temperaturile normale pentru cea de-a treia săptămână a lunii decembrie vor fi mai coborâte pe măsură ce înaintăm, în timp ce ne apropiem de sfârșitul lunii decembrie. Astfel, în mod normal, la nivelul întregii țări ar trebui să înregistrăm valori de temperaturi cuprinse între 0 grade prin partea de nord a Moldovei, până spre 2-3 grade în partea de sud a țării, pe parcursul zilei, dar și în centrul teritoriului, în Transilvania, temperaturi de 0-1 grade. Și cum spuneam, temperaturile vor fi în general apropiate de normal și ne așteptăm, conform estimărilor, ca în această săptămână temperaturile să fie mai ales în nordul, în centrul teritoriului, apropiate de 0 grade sau poate chiar ușor mai coborâte de 0 grade.

Din punct de vedere pluviometric ne așteptăm la cantități de precipitații apropiate de normalul perioadei și de această dată. Apropiat de normalul perioadei înseamnă că pentru regiunile sudice ar fi normal să avem cantități până în 10 litri, în partea de est, în special în Moldova și în nord-estul Munteniei, cantități de 5-10 litri pe metru pătrat și în rest cam 10-15 litri pe metru pătrat.

https://www.piedmont.org/living-better/can-a-sudden-change-in-the-weather-affect-your-health

sursă: EVZ

Așadar în săptămâna 19-26 decembrie există o probabilitate ridicată de apariție a precipitațiilor, regimul termic în nord și în centru poate să fie mai coborât, poate să fie de 0 grade sau să coboare sub 0 grade, iar în rest să fie temperaturi pozitive. Iar ca o concluzie, sunt șanse de precipitații, și în special în nord și în centru pot să fie și sub formă de lapoviță și ninsoare, dar, așa cum specificăm de fiecare dată, fiind vorba despre niște estimări și despre niște valorii medii, episoadele cu fenomene extreme, adică aici ne referim la viscol, la polei, care se desfășoară pe o perioadă scurtă de timp, nu pot fi prognozate cu ajutorul acestor estimări”, a declarat Mirela Polifronie, meteorolog ANM.

Vremea de 1 decembrie

Mirela Polifronie, meteorolog ANM, a anunțat și cum va fi vremea de 1 decembrie. Ea a declarat că românii se vor confrunta cu cer noros și precipitații în mai multe zone din țară.

„În Bucureşti va fi un cer în mare parte noros, vor fi precipitaţii mixte sub formă de ploaie, dar temporar şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Ne aşteptăm ca în orele în care se va desfăşura parada să avem astfel de precipitaţii mixte, iar după orele 16:00 ar putea fi şanse mai mari de precipitaţii predominant sub formă de ninsoare.

Dar, per total, vor fi precipitaţii slabe cantitativ. Vântul va sufla moderat, vor fi uşoare intensificări pe parcursul zilei, cu viteze la rafală de 35-40 km/h. Din punct de vedere termic, temperatura maximă va fi de 1-2 grade Celsius. În mod normal ar trebui să avem cam 2-4 grade Celsius în Capitală.

În Alba Iulia, pe parcursul zilei vom avea parte de un cer temporar noros. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi relativ ridicată, dar acestea vor fi destul de slabe. Sunt posibile precipitaţii mixte, vântul este slab spre moderat, iar temperatura maximă va fi de 5-6 grade Celsius”, a declarat Mirela Polifronie pentru DC NEWS.