Profil de alegător. Ce vârste şi studii au bucureştenii care au votat pentru Gabriela Firea. Pentru Nicuşor Dan au votat, în special, tinerii cu studii superioare
- Dodo Romniceanu
- 7 iunie 2016, 13:33
Pentru prima dată în istoria sa, Bucureştiul va fi condus de o femeie, reprezentanta PSD, Gabriela Firea, câştigând detaşat Primăria Capitalei. Potrivit datelor oferite de BEC, aproximativ 43% dintre bucureştenii care s-au prezentat la urne duminică, 5 mai, au votat în favoarea candidatei PSD şi doar 29% în favoarea următorului clasat, Nicuşor Dan. Exit-poll realizat de IRES pentru DIGI 24 relevă că reprezentanta PSD a fost votată în special de bucureştenii de peste 60 de ani, cei mai mulţi fără studii superioare, în timp ce Nicuşor Dan a atras mai mult votul tinerilor a căror vârstă este sub 39 de ani, majoritatea absolvenţi de facultate.
Potrivit IRES, pentru Gabriela Firea au votat 45% bărbați și 55% femei, în vreme ce pentru Nicușor Dan procentajul a fost aproape egal – 49% la 51%. În ceea ce privește categoriile de vârstă, principalii alegători ai Gabrielei Firea au fost bucureștenii în vârstă de peste 60 de ani – 49%. Candidata PSD a avut cele mai puține voturi în rândul tinerilor de 18-29 de ani – 8%.
Pe Nicușor Dan l-au votat cu precădere tinerii: 19% dintre alegătorii săi au între 18 și 29 de ani, iar 32% au între 30 și 39 de ani. Doar 14% dintre bucureștenii în vârstă de peste 60 de ani l-au ales pe candidatul USB.
Profilul alegătorului fiecăruia dintre cei candidați este diferit și în funcție de educație. Astfel, 26% dintre alegătorii Gabrielei Firea au cel mult 10 clase sau școală profesională, 42% au absolvit liceul sau o școală post-liceală, iar doar 32% au făcut o facultate.
În cazul alegătorilor lui Nicușor Dan, 72% dintre alegători au studii superioare, 23% sunt absolvenți de liceu sau postliceală și doar 5% au cel mult 10 clase sau școală profesională.