Profesorul Rafila, previziuni sinistre despre sfârșitul anului. Când vom scăpa de pandemie?

Profesorul Rafila, previziuni sinistre despre sfârșitul anului. Când vom scăpa de pandemie?

Faimosul medic Alexandru Rafila a conturat un tablou realist ]n ceea ce prive;te evoluția pandemiei până la sfârșitul acestui an.

Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) crede că ultimele luni ale anului vor aduce un număr record de cazuri. Rafila le dă, însă, speranțe oamenilor,spune că spre a doua jumătate a anului viitor situația ar putea reveni la normal.

Profesorul este de părere că iarna va aduce o creștere iminentă a numărului de îmbolnăviri și își bazează ipoteza pe faptul că multe activități se vor muta în spații închise. Mai mult decât atât, el susține că o îmbunătățire a situației va avea loc abia anul viitor, spre jumătatea acestuia, în condițiile în care s-ar găsi un vaccin eficient în lupta cu noul virus.

O îmbunătățire, abia anul viitor

”Părerea mea este că, dacă ne vom referi la valul doi, acest val, din ceea ce ştiu şi de la OMS, critice vor fi probabil ultimele două luni ale acestui an – noiembrie şi decembrie, când se estimează la nivelul regiunii europene o creştere importantă a numărului de cazuri. Şi odată cu venirea sezonului rece, cu desfălurarea activităților mai mult în spaţii închise, mai puţin în spaţii deschise, există acest risc.

Ne puteți urmări și pe Google News

Şi dacă populaţia nu va fi suficient de antrenată, ca să spun aşa, în respectarea acestor măsuri de distanţare, sigur că se poate ajunge şi la un al doilea val, dar în niciun caz nu putem discuta de ani de zile de evoluţie a acestor valuri pandemice. Mai degrabă s-ar putea să asistăm spre jumătatea anului viitor la începutul controlului acestei boli, numai dacă vom avea la dispoziţie un vaccin care să fie suficient de eficace încât să oprească transmiterea, mai ales la categoriile cu risc”, a declarat Rafila.

”De vreo 3, 4 săptămâni, avem o medie zilnică în jur de 1.200 de cazuri, iar acest lucru se observă cel mai bine dacă studiem datele pe care le furnizează zilnic Centrul european de control al bolilor şi suntem la valoarea aproximativă de 85 de cazuri la o sută de mii de locuitori incidenţă cumulată şi ne-am oprit la această valoare, cum spuneam, de vreo 3 săptămâni.

Dacă vom reuşi să nu depăşim cu 10, 15, 20 la sută această valoare în perioada următoare, având în vedere că se reiau şcolile, o serie întreagă de alte activităţi care s-au reluat, şi ulterior să ajungem pe un trend descendent, cred că o să fie suportabil pentru sistemul de sănătate şi cred că şi pentru populaţie, pentru că în momentul de faţă populaţia este puţin dezorientată, nu ştie ce să creadă, informaţiile sunt contradictorii. Unii spun că va fi o explozie de cazuri, alţii spun că va fi o scădere”, a explicat specialistul.

Profesorul a criticat decizia guvernului de a începe școala fizic. Medicul a susținut, la Digi 24, că nu există o gândire strategică din partea celor de la putere.