O profesoară din Iași a fost condamnată la CINCI ANI cu EXECUTARE. Cazul trage un semnal de ALARMĂ la nivel NAȚIONAL

O profesoară din Iași a fost condamnată la CINCI ANI cu EXECUTARE. Cazul trage un semnal de ALARMĂ la nivel NAȚIONAL

Sentință dată în dosarul în care o cercetătoare de la Facultatea de Chimie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a fost acuzată de constituire a unui grup infracțional organizat.

Judecătorii ieșeni au decis ca Narcisa Vrînceanu să fie condamnată la cinci ani de închisoare cu executare, decizia nefiind însă definitivă.

Cercetătoarea şi-ar fi creat nenumărate conturi bancare în care ar fi primit bani furaţi din conturile unor cetăţeni străini. După ce i se alimentau conturile, Vrîn­ceanu trimitea banii mai departe unor persoane neidentificate din Ucraina.

Alături de ea, judecătorii au mai condamnat-o la doi ani şi 10 luni de închi­soare cu suspendare pe Doiniţa Brînză, la doi ani şi trei luni cu suspendare pe Daniel Mihalachi şi la doi ani şi șapte luni de închisoare cu suspendare pe Maria Alexuţă. 

Cristian Curcă, avocatul care a reprezentant-o pe Narcisa Vrînceanu, a catalogat sentinţa Tribunalul Iaşi ca fiind una „injustă“. „Vom formula apel“, ne-a spus avocatul.  

Cadrul universitar ieșean a ajuns în vizorul procurorilor DIICOT după ce ar fi colectat, prin intermediul a nenumărate conturi bancare, sumele furate de la aproape 40 de străini. 

Ulterior, în schimbul unui comision variabil, Vrînceanu ridica banii de la bănci şi îi redirecţiona, prin intermediul serviciilor de transfer monetar, către persoane din Ucraina, au susținut anchetatorii. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News