Produsul din România, unic în întreaga lume. Cât costă Pita de Pecica

Produsul din România, unic în întreaga lume. Cât costă Pita de Pecica

România are încă un produs protejat la nivelul Uniunii Europene. Pita de Pecica este unică în lume și este înregistrată în Jurnalul Oficial al UE.

Pita de Pecica, după numele orașului din județul Arad, este un produs protejat de Uniunea Europeană. Astfel, tradiționala pâine devine cel de-al 12-lea produs românesc recunoscut și înregistrat la nivel european.

Pita de Pecica, în Jurnalul Oficial al UE

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a înregistrat deja în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate „Pita de Pecica”.

„Deoarece Comisiei nu i s-a comunicat nici o declarație de opoziție motivată în conformitate cu articolul 51 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, denumirea ‘Pită de Pecica’ trebuie,e sale și se aplică direct în toate statele membre”, se menționează la final.

Aluatul este forțat să dospească mai repede.

Aluatul este forțat să dospească mai repede. Sursa foto: Hannah Babiak | Dreamstime.com

11 produse din România, deja protejate la nivel european

Pita de Pecica mărește lista celor deja 11 produse din România care sunt protejate la nivelul Uniunii Europene. Acestea sunt: „Magiun de prune de Topoloveni (Indicație Geografică Protejată), Salam de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Novac afumat din Țara Bârsei (Indicație Geografică Protejată), Scrumbie afumată de Dunăre (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Cârnați de Pleșcoi (Indicație Geografică Protejată), Cașcaval de Săveni (Indicație Geografică Protejată), Salata cu icre de știucă de Tulcea (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Ibănești (Denumire de Origine Protejată), Salată tradițională cu icre de crap (Specialitate Tradițională Garantată) și Plăcintă dobrogeană (Indicație Geografică Protejată), potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

„Produsul Pită de Pecica – IGP este un produs de brutărie copt și copt congelat obținut din aluat dospit și copt în cuptoare. Pită de Pecica este preparată din făină de grâu, drojdie proaspătă, apă și sare iodată. Produsul are formă neregulată, ușor alungită, cu o crestătură puternic vizibilă, cu greutatea de 4 kg, 2 kg, 1 kg sau 0,5 kg”, potrivit ministerului.

„Este o realizare unică”

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a declarat: „Este o realizare unică în judeţul Arad şi extrem de rară şi la nivel naţional! Felicit echipa care a lucrat la acest proiect. În primul rând pe sufletista doamnă Marinela Petran, directorul GAL Pecica şi vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale a Grupurilor de Acţiune Locală. Felicit si brutarii din Pecica pentru că duc mai departe tradiţia pâinii pe vatră. Dar şi administraţia pecicană, fiindcă a crezut în acest proiect. Ca preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, că pecican, sunt mândru de această realizare!”, potrivit Newsweek.

„Indicația geografică protejată (IGP) evidențiază legătura dintre regiunea geografică specifică și denumirea produsului. În cazul în care o anumită calitate, reputație sau altă caracteristică poate fi atribuită în mod esențial originii sale geografice. Pentru a beneficia de această etichetă de calitate. Cel puțin una dintre etapele de producție, prelucrare sau preparare trebuie să aibă loc în regiune”, precizează MADR.

Se vinde cu 4,5 lei kilogramul

„Toate etapele de fabricare a produsului „Pită de Pecica – IGP” se desfășoară în aria geografică delimitată. Respectiv unitatea administrativ teritorială Pecica, județul Arad. Procesul de producție a produsului „Pită de Pecica” cuprinde următoarele etape specifice: recepția cantitativă și calitativă a materiilor prime, pregătirea și dozarea materiilor prime, obținerea maielei, frământarea aluatului, fermentarea aluatului, ruperea aluatului, predospirea, modelarea, dospirea, coacerea, răcirea și congelarea rapidă (doar pentru produsul copt congelat)”.

Ca preț de vânzare, Pita de Pecica se vinde cu 4,5 lei kilogramul și cu 8,49 două kilograme. „În prezent, România mai are două produse care se află în etapa de verificare. Respectiv pentru dobândirea Indicației Geografice Protejate – Salinate de Turda. Iar pentru dobândirea Specialității Tradiționale Garantate – Sardeluță marinată”, informează MADR.

Ne puteți urmări și pe Google News