Produse alimentare periculoase în aeroporturi. Evită riscurile de toxiinfecție
- Teodora Vitan
- 26 martie 2025, 00:06

Produsele alimentare de evitat în aeroport
Alimentele și băuturile servite pot fi contaminate cu bacterii periculoase dacă nu sunt manipulate sau păstrate în condiții igienice corecte.
Riscurile sunt mai mari în cazul băuturilor cu gheață, sandvișurilor și salatelor preambalate, fructelor tăiate sau produselor lactate nepasteurizate.
Aceste produse pot deveni medii favorabile pentru proliferarea bacteriilor precum E. coli, salmonella sau Listeria, provocând îmbolnăviri severe

Sursa foto: Pattadis Walarput
Alimente sigure pentru o călătorie fără probleme de sănătate
Pentru a evita contaminarea, este recomandat să alegi băuturi îmbuteliate sau ceai și cafea fierbinte, deoarece fierberea apei elimină bacteriile. În locul sandvișurilor și salatelor preambalate, optează pentru gustări sigilate, precum nuci, batoane granola și fructe uscate, care sunt mai sigure și au un termen de valabilitate mai lung.
Fructele întregi, cum ar fi merele sau bananele, sunt o alegere mult mai bună decât cele tăiate, care pot fi contaminante. De asemenea, evită sucurile și produsele lactate nepasteurizate și alege variante pasteurizate, mai sigure pentru consum.
Ce să alegi pentru a minimiza riscurile alimentare
Când vine vorba de proteine, este mai bine să alegi mâncăruri gătite la temperaturi ridicate, precum pizza sau sandvișuri calde, care sunt mai puțin susceptibile la contaminare.
De asemenea, băuturile sigilate sunt mai sigure comparativ cu cele din dozatoare, deoarece sunt protejate de orice contaminare posibilă. Astfel, alegerea unor alimente și băuturi sigilate și gătite corespunzător poate preveni multe probleme de sănătate în timpul călătoriilor.
Pentru o călătorie fără incidente neplăcute, este esențial să acorzi atenție alegerii alimentelor și igienei personale. Alegerea cu grijă a produselor alimentare sigure poate preveni îmbolnăvirile și îți va asigura o experiență de călătorie mult mai plăcută și fără riscuri, scrie csid.