Producţia de gaze a României s-ar putea DUBLA din 2020, cu resursele din Marea Neagră

Producţia de gaze a României s-ar putea DUBLA din 2020, cu resursele din Marea Neagră

Potenţialul zonei de mare adâncime din Marea Neagră este uriaş, astfel încât, începând cu anul 2020, se vor putea extrage de acolo între 6 şi 10 miliarde de metri cubi de gaze, a declarat, astăzi, Sorin Gal, director general în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM).

Aceasta ar însemna, practic, că producţia anuală a ţării s-ar putea dubla, în condiţiile în care, momentan, aceasta se ridică la 10-11 miliarde de metri cubi. 

“Potenţialul zonei de ape adânci este imens, 6-10 miliarde de metri cubi pe an se pot aduce din 2020. Potenţialul e imens, dar şi investiţiile sunt imense. Ce facem cu acele gaze, care au un cost de producţie mai ridicat din cauza adâncimii mari?”, a spus oficialul ANRM, citat de Agerpres. 

În plus, oficialul ANRM a arătat că, în luna august, importurile au crescut cu 300% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, întrucât gazele de import vin cu un nivel mai mic de impozitare. 

OMV Petrom şi americanii de la ExxonMobil au finalizat cu succes a doua campanie de foraj în perimetrul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, unde cele două companii au investit în total 1,5 miliarde de euro, din 2008 până la începutul anului. Primele estimări arată că în perimetrul Neptun ar putea fi între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaze.

Ne puteți urmări și pe Google News