Procurorul Mihaela Iorga, audiată de colegii de la DNA Ploiești: ”Eu zic să aveţi răbdare”

Procurorul Mihaela Iorga, audiată de colegii de la DNA Ploiești: ”Eu zic să aveţi răbdare”

Procurorul Mihaiela Moraru Iorga s-a prezentat, vineri, la sediul DNA Ploieşti, pentru a fi audiată în dosarul în care este acuzată că a îngreunat cercetările şi tragerea la răspundere penală a acestuia a omului de afaceri Florian Walter, care era urmărit internaţional şi cercetat de DIICOT. Mihaiela Iorga este suspectă de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual în formă continuată (patru acte materiale).

"Eu zic să aveţi răbdare. O să ajungem într-o fază publică şi atunci o să auziţi toate declaraţiile. (...) O să facem toate declaraţiile în faţa judecătorului şi atunci veţi avea toate informaţiile necesare”, a declarant Mihaela Iorga, la intrarea în sediul DNA Ploiești.

Iorga este acuzată că, în perioada 2015 - iunie 2017, a purtat discuţii în afara cadrului legal cu persoana urmărită internaţional şi a dat curs solicitării acesteia de a-i acorda ajutor, asigurându-o că va administra mijloacele de probă corespunzătoare, a purtat discuţii informale cu intermediari ai lui Walter în biroul său din sediul DNA pentru a stabili modalitatea în care acesta poate fi ajutat, a efectuat unele activităţi de anchetă în afara unui cadru legal, în paralel cu urmărirea penală derulată de procurorii DIICOT Ploieşti, şi a solicitat efectuarea unor demersuri de identificare şi, ulterior, de preluare nelegală spre soluţionare a unui dosar înregistrat la DNA - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, aflat în lucru la un alt procuror, prin inducerea în eroare, arătând că instrumentează o cauză mai veche care priveşte aceleaşi fapte.

Surse judiciare au declarant, pentru Agerpres, că persoana care a beneficiat de ajutorul procurorului ar fi omul de afaceri Florian Walter.

Ne puteți urmări și pe Google News

"După preluarea cauzei privind acea persoană, suspecta Moraru Iorga Mihaiela a dispus efectuarea unei expertize judiciare financiar-contabile şi fiscale cu obiective favorabile, apte a trunchia activitatea infracţională a persoanei protejate, nu a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză, după predarea acestuia de către experţii desemnaţi. Mai mult, suspecta a invocat în cuprinsul a patru ordonanţe de prelungire a măsurii controlului judiciar a împrejurării, neadevărate, că raportul de expertiză nu a fost finalizat (în condiţiile în care acest raport de expertiză fusese întocmit, depus la suspectă la data de 17 octombrie 2016 şi chiar aceasta dispusese prin ordonanţă stabilirea cuantumului onorariului final şi achitarea contravalorii expertizei, în cea mai mare parte din fondurile Direcţiei Naţionale Anticorupţie)", arată DNA.

Procurorul Mihaiela Moraru Iorga a fost revocată din funcţie prin Ordinul procurorului şef al DNA nr. 301 din 05.07.2017, avizat favorabil de către Secţia pentru procurori din cadrul CSM, Curtea de Apel Bucureşti suspendând provizoriu, la data de 27 septembrie, executarea ordinului.