Cazul Filipescu. Procurorii și polițiștii nu se lasă: vor să arate că tatăl este bolnav psihic
- Petrisor Cana
- 23 noiembrie 2017, 00:00
Supus unui stres teribil, Elieser Filipescu, căruia două instanțe i-au dat dreptate, este chemat de anchetatori în fața unei comisii psihiatrice
Elieser Filipescu, bucureșteanul de 46 de ani, căruia două instanțe i-au dat dreptate, după ce a fost acuzat, pe nedrept, de abuz asupra propriei fiice, în vârstă de nouă ani, este chemat, la solicitarea procurorilor și polțiștilor, în fața unei comisii psihiatrice. „Este o altă metodă malefică prin care se încearcă transformarea tatălui într-un personaj negativ. Folosesc aceleași metode pentru a influența comisia medico-legală”, a comentat, pe seama acestei situații, celebrul avocat Tonel Pop, cel care, impresionat de drama părintelui, s-a oferit să îl ajute.
Așa cum a semnalat „Evenimentul zilei”, instanțele judecătorești - pe fond și în calea de atac – au demontat, punct cu punct, planul malefic al procuroarei Ana Liliana Cristea, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, cea care a trimis după gratii un om nevinovat, la fel ca în alte spețe similare foarte recente.
Abuzuri flagrante
Elieser Filipescu a fost încătuşat pe data de 12-13 octombrie timp de mai mult de 24 de ore, fără mâncare și apă, practic, înaintea întocmirii mandatului pentru 24 de ore prin care a fost reținut încă o perioadă lungă de timp. Instanța a stabilit că procuroarea a ascuns probe, adică nu au pus la dispoziția judecătorilor dovezi în apărarea lui Elieser Filipescu. Ilegalitățile nu s-au oprit aici, deoarece inculpatului nu i-a fost respectat aproape niciunul din drepturile procedurale imperative specifice procedurii premergătoare unei expertize, în sensul că acesta nu a fost înștiințat despre niciun act emis de procuror privind expertiza, nerespectându- se înștiințarea acestuia despre dreptul de a cunoaște și de a putea obiecta asupra obiectivelor expertizei, întrebărilor ce vor fi adresate experților, de a cunoaște cauza și că are dreptul să-și angajeze un expert-parte, care să participe la efectuarea expertizei. „Cum este posibil să ceri unui om să facă observații, în aceeași zi, la solicitarea procurorului, când îl chemi după expirarea programului de lucru?”, a comentat, pe seama acestei situații, avocatul Tonel Pop.