Probleme mari pentru Apple. Milioane de utilizatori de iPhone vor fi afectați

Probleme mari pentru Apple. Milioane de utilizatori de iPhone vor fi afectați Apple face trei schimbări majore. Europa este vizată. Sursa foto: Pixabay

Compania Apple recomandă deținătorilor de mai multe modele de iPhone să-și actualizeze sistemul de operare. O falie de securitate poate permite controlul asupra acelor dispozitive de către hackeri.

Apple le recomandă tuturor utilizatorilor de iPhone6, modele ulterioare, iPad-uri Pro, iPad de a cincea generaţie şi Mac să-și actualizeze sistemul de operare pentru a evita preluarea controlului asupra dispozitivelor de către hackeri.

Reprezentanții companiei susțin că la fosta versiune a sistemului de operare, o aplicație poate folosi un cod arbitrar de acces neacordat la aparat. Mai exact, un hacker poate executa acțiuni fără autorizare.

”Această posibilitate ar putea să fi fost exploatată” de către hackeri, avertizează Apple, care nu a venit cu alte precizări.

Ne puteți urmări și pe Google News

Milioane de utilizatori de iPhone trebuie să-și actualizeze sistemul de operare

Apple îşi îndeamnă utilizatorii să descarce versiunea 15.6.1 a sistemului de operare iOS pentru iPhone, iPadOS 15.6.1 pentru iPad şi macOS Monterey 12.5.1 pentru computerele Mac.

Apple este cunoscut la nivel mondial pentru protecția datelor personale și securitatea cibernetică. Reamintim că de anul trecut, orice aplicație descărcată întreabă utilizatorul dacă acceptă să fie culese date de utilizare ale altor aplicaţii şi pe Internet.

Facebook și Snapchat, spre exemplu, au pierdut venituri după implementarea acestei modificări a sistemului de exploatare iOS.

Apple a fost cea mai valoroasă companie din lume, pentru o perioadă de șapte ani, ea fiind depășită anul acesta de gigantul Saudi Aramco din domeniul energiei, companie deținută de Arabia Saudită și listată la Riad. După compania fondată de Steve Jobs, printre cele mai mari companii din lumea urmează Google, Amazon și Microsoft. Pe următorul loc este Coca-Cola, urmat de Samsung, Toyota și Mercedes.

În ianuarie 2022, Apple devenea prima companie din lume care depășea 3.000 de miliarde de dolari capitalizare de piață. De la lansarea telefonului iPhone13, din septembrie anul trecut, și până astăzi, s-au vândut nu mai puțin de 40 de milioane de exemplare în toată lumea.

Pe 7 septembrie anul acesta, Apple va lansa noul iPhone 14, alături de noi Mac-uri, două noi modele ipad și trei modele ale ceasului inteligent Apple Watch.