Probleme la granița aeriană a Republicii Moldova

Probleme la granița aeriană a Republicii MoldovaAeroportul Chișinău. Sursa foto: Politia de Frontieră

Apar tot mai multe încercări de introducere frauduloasă, în Republica Moldova, a unor sume mari, de zeci de mii de euro sau dolari, din țările din fostul spațiu sovietic.

Tot mai multe încercări de introducere ilegală a unor sume mari în Republica Moldova

Ultimul astfel de incident, despre care nu se știe deocamdată dacă face parte sau nu din schemele de finanțare ilegală a războiului hibrid dus de regimul Putin contra Republicii Moldova, a avut loc la Aeroportul Internațional Chișinău.

Un polițist de frontieră a semnalat că s-a încercat mituirea lui, pentru a închide ochii la introducerea ilegală în țară a unei importante sume de bani în valută străină.

De această dată a fost vorba despre un cetățean ucrainean, care a încercat să introducă ilegal peste în Republica Moldova 22.400 de euro și 2.650 de dolari SUA.

Banii au fost gasiti la control, iar pasagera zborului Chișinău-Erevan, asupra căreia a fost descoperită această sumă, i-a cerut ajutor soțului ei, a informat Serviciul de Frontieră al Republicii Moldova.

Sumă mare reținută pe Aeroportul din Chișinău

Dolari. Sursa foto: Pixabay

Mită pentru un polițist de frontieră din Republica Moldova

Bărbatul a venit la aeroportul din Chișinău și i-a oferit polițistului de frontieră 3.000 de dolari mită, iar când a văzut că acesta nu cedează, a plusat cu încă 1.300 de euro.

Inspectorul Poliției de Frontieră a refuzat însă „oferta” și i-a alertat pe angajații Serviciului de Protecție Internă și Anticorupție, pentru sprijin. Aceștia au deschis un dosar penal în temeiul art. 325 din Codul penal, pentru „Corupție activă”.

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova reamintește că darea de mită către funcționarii publici cu statut special este infracțiune, iar persoanele care oferă mită unui funcționar public riscă până la șase ani de închisoare.

Un alt caz de contrabandă cu valută a avut loc la zborul Chișinău-Baku. Polițiștii de frontieră au găsit 45.000 de dolari, nedeclarați, în valiza unui cetățean rus. Banii au fost sechestrați și s-a deschis o anchetă.

„Curg” banii de la Moscova pentru propaganda falangei putiniste a lui Ilan Șor

Reamintim că, la începutul acestei luni, mijloacele de propagandă ale falangei putiniste din Republica Moldova au stârnit un adevărat scandal după ce au acuzat autoritățile de la Chișinău că nu au permis unui grup de moldoveni să se îmbarce într-un avion de noapte pe ruta Chișinău - Erevan. Propaganda putiniștilor moldoveni a acuzat că grupul respectiv a fost reținut în mod deliberat și că documentele oamenilor au fost verificate prea mult timp.

Presa moldoveană a descoperit însă că acești pasageri se îndreptau spre Moscova, cu escală la Erevan, și că erau curierii grupării putiniste din jurul lui Ilan Șor și a blocului politic „Pobeda”, creat recent la Moscova. Un alt eveniment similar a avut loc pe 23 aprilie, când procurorii moldoveni au deschis un dosar penal pentru contrabandă, în cazul unor persoane care au adus în Republica Moldova, venind la Chișinău de la Moscova cu curse din Erevan și Istanbul, suma de circa 20,4 milioane de lei.

Când au fost verificați de vameși la aeroportul din Chișinău, de la fiecare dintre cei 135 de pasageri au fost sechestrați între echivalentul a 6.000 și 9.500 de dolari, aduși în țară în diverse valute. În total, au fost descoprite următoarele sume: 1.052.414 dolari SUA, 370 de euro și 62.250 de ruble rusești.

Unii curieri, care au acceptat să coopereze cu anchetatorii, au recunoscut că au transportat bani ilegal pentru a finanța operațiunile de dezinformare ale putiniștilor. Poliția din Republica Moldova a estimat că persoanele folosite pe post de curieri de acest grup criminal organizat transferă numerar între 2.000 și 12.000 de dolari la fiecare cursă, iar banii sunt ulterior împărțiți între subordonați, activiști și reprezentanți ai partidelor asociate cu Ilan Șor.