Probleme cu apa caldă și căldura în București. Ce se întâmplă cu centralele care alimentează Capitala

Probleme cu apa caldă și căldura în București. Ce se întâmplă cu centralele care alimentează Capitala Sursă foto: AI

Aproape trei din zece asociații de proprietari din București nu beneficiază de apa caldă și căldură la parametrii normali, potrivit datelor prezentate luni de Termoenergetica. Compania a anunțat că 71% dintre asociații primesc agent termic în condiții corespunzătoare, în timp ce restul de 29% sunt afectate de problemele existente la centralele care deservesc sistemul de termoficare.

Furnizarea căldurii în sistemul centralizat a început pe 16 octombrie, după îndeplinirea condițiilor referitoare la temperaturile exterioare. Unele asociații de proprietari au ales însă să amâne pornirea încălzirii, prin închiderea vanelor de alimentare aflate la baza blocurilor.

Probleme cu apa caldă și căldura în București

Compania a prezentat situația furnizării apei calde și a încălzirii, în contextul problemelor de funcționare a capacităților de producție.

„În prezent, 71% dintre asociaţiile de proprietari au apă caldă şi căldură la parametri corespunzători, în timp ce restul de 29% nu, pe fondul situaţiei actuale a capacităţilor de producţie a energiei termice", a arătat sursa citată.

Alimentarea sistemului centralizat din București este asigurată de patru centrale electrotermice ale ELCEN, companie aflată în subordinea Ministerului Energiei: CTE București Sud, CTE București Vest, CTE Grozăvești și CTE Progresu.

Termoenergetica a prezentat stadiul funcționării fiecărei centrale și problemele care afectează furnizarea agentului termic în sectoarele Capitalei.

CTE București Vest, oprită după două avarii majore. Când ar putea fi repornită

Centrala București Vest, care asigură agent termic pentru Sectorul 6, nu funcționează în prezent.

Instalațiile se află în continuare în reparații după două avarii importante produse în primăvara anului 2026, ambele însoțite de incendii. Potrivit Termoenergetica, reluarea activității centralei este programată pentru luna noiembrie.

CTE Progresu, în pregătire pentru reluarea funcționării

Centrala Progresu, care deservește Sectorul 4 și o parte importantă a Sectorului 5, se află în etapa manevrelor tehnice necesare repornirii.

Operațiunile sunt realizate de ELCEN, în colaborare cu Compania Municipală Termoenergetica București.

Reluarea activității are loc după încheierea unor lucrări de modernizare a rețelei de termoficare, efectuate printr-un proiect finanțat din fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Lucrările au vizat îmbunătățirea infrastructurii și creșterea eficienței sistemului de alimentare cu energie termică.

Calorifer

Calorifer. Sursa foto: agora.md

Probleme cu temperatura agentului termic la CTE București Sud

CTE București Sud furnizează agent termic pentru Sectoarele 2 și 3, precum și pentru o parte a Sectorului 4. Potrivit Termoenergetica, temperatura agentului termic livrat de această centrală nu a atins nivelul solicitat prin nota de comandă transmisă de companie.

Documentul stabilește parametrii necesari pentru furnizare, inclusiv debitul, presiunea și temperatura.

Situația ar urma să se îmbunătățească după repornirea CTE Progresu, care va prelua din nou consumatorii din propria zonă de alimentare. În acest fel, sarcina suportată în prezent de CTE București Sud se va reduce, permițând funcționarea în condiții mai apropiate de parametrii solicitați.

CTE Grozăvești nu poate asigura singură alimentarea corespunzătoare a trei sectoare

Centrala Grozăvești deservește consumatori din Sectoarele 1, 5 și 6 ale Capitalei.

Termoenergetica a transmis că, în condițiile actuale, sarcina termică și hidraulică preluată de această centrală depășește posibilitățile de alimentare corespunzătoare a tuturor zonelor deservite.

Pentru restabilirea parametrilor necesari de funcționare este nevoie de punerea în funcțiune a centralelor București Vest și Grivița.